Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

George Lazăr, președinte PNL Neamț acuză PSD că vrea să le facă viața amară locuitorilor din Roman: Vor să scumpească apa. PNL nu va fi de acord!

George Lazăr

Deși nu mai demult de săptămâna trecută, în municipiul Roman a fost din nou întreruptă apa curentă mai multe zile la rând, APASERV și PSD Neamț au ajuns la concluzia că romașcanii nu plătesc destul pentru apă și serviciile de canalizare și au decis creșterea prețurilor cu 22,7% pentru apa curentă, respectiv 16,6% la serviciile de canalizare. Tupeul incredibil al conducerii APASERV și a PSD Neamț vine în condițiile în care județul nostru se află deja pe locul patru în țară în clasamentul celor mai ridicate prețuri la apă curentă, susține George Lazăr, președintele PNL Neamț.

Cum este posibil, domnule președinte PSD Neamț, Vasilică Harpa, să fiți atât de indiferent la situația romașcanilor care de ani buni nu primesc apă curentă decât cu picătura, deși plătesc printre cele mai scumpe servicii din țară? Sau nemțenii trebuie să plătească salariul uriaș al prietenului dumneavoastră pe care l-ați numit director la APASERV și care și-a dublat salariul, deși compania pe care o conduce are datorii de milioane de euro? De unde va plăti lunar APASERV, pe care ați falimentat-o dumneavoastră și colegii de partid pe care i-ați instalat la conducerea companiei, în AGA și CA, salariul uriaș al directorului, de 7000 de euro pe lună? Din banii pe care îi cereți nemțenilor, cu indolență, deși le refuzați servicii de minimă decență?

Anul trecut, aceiași protejați ai dumneavoastră, din PSD, care conduc cu incompetență APASERV, au ratat proiectul de finanțare europeană de 370 de milioane de euro, care erau necesari reabilitării rețelei de apă în 42 de localități din județ. Astăzi, cu pierderi de 70% apă pe rețea, aveți îndrăzneala să le cereți romașcanilor și mai mulți bani, deși în plină caniculă aceștia nu au nici măcar apă de băut. Este normal, domnule director APASERV, Vlad Angheluță, să primiți lunar mai mulți bani decât președintele României, în timp ce APASERV este în faliment și nu are nici un plan de redresare a situației, niciun proiect prin care să se încerce rezolvarea problemelor rețelei de apă, care nu mai suportă de ani întregi amânare?

Nu este normal și nu putem tolera această bătaie de joc față de romașcani, pe care îi umiliți fără nicio reținere. Partidul Național Liberal, prin intermediul consilierilor locali din municipiul Roman, se opune cu fermitate scumpirilor propuse de PSD și va vota împotriva acestora. Este inadmisibil să ceri oamenilor bani pentru servicii execrabile, ale unei companii pe care o girați de ani buni pentru a vă plasa prietenii în funcții plătite generos din buzunarele oamenilor.

Domnule Vasilică Harpa, domnule Vlad Angheluță, Romanul nu este bătaia dumneavoastră de joc. Romașcanii nu au pentru ce să mai scoată bani din buzunar. E de-ajuns umilința pe care le-o creați lăsându-i săptămâni întregi fără apă curentă, oameni cu copii mici, oameni vârstnici, care nu mai pot căra apă cu bidoanele de la magazin, ca dumneavoastră și apropiații dumneavoastră să vă lăfăiți pe banii și pe neputința romașcanilor. S-a ajuns prea departe!

PNL Neamț cere cu fermitate APASERV și PSD Neamț retragerea acestei propuneri rușinoase de a majora prețurile apei și a serviciilor de canalizare în municipiul Roman!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.