George Russell, pole position la Singapore! Pilotul Mercedes pornește din fruntea grilei

Autor: Cimpean Ana-Maria

Publicat: 04-10-2025 18:36

Article thumbnail

Sursă foto: Formula1.com

George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu din Singapore, a 18-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.

“Este extraordinar să fiu pe pole position. Ieri a fost o zi foarte dificilă din multe motive, aşa că este minunat să revin şi să obţin un rezultat bun. Ştiam că maşina are potenţial, Kimi a făcut o treabă excelentă şi m-a inspirat ceea ce a făcut”, a declarat Russell.

În calificările de sâmbătă, pe locul doi s-a clasat Max Verstappen (Red Bull), pe trei a terminat Oscar Piastri (McLaren), pe patru Kimi Antonelli (Mercedes) şi pe cinci Lando Norris (McLaren), conform News.ro.

Tot 10 este completat de Lewis Hamilton (Ferrari), Charles Leclerc (Ferrari), Isack Hadjar (Racing Bulls), Oliver Bearman (Haas) şi Fernando Alonso (Aston Martin).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri