Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

George Simion, la marele congres al lui Trump: 'Am fost invitaţi, suntem respectaţi, nu ne întoarcem înapoi cu o şapcă' (VIDEO)

Facebook
George Simion SUA

Preşedintele AUR, George Simion, susţine că suveranismul trebuie să fie la putere şi în România, în condiţiile în care "nu mai avem stânga şi dreapta în momentul acesta pe scena politică".

Potrivit AUR, Simion a făcut această afirmaţie în mesajul pe care l-a transmis la Conservative Political Action Conference - CPAC, Washington DC.

"Suveranismul trebuie să fie la putere şi în România, iar AUR este singurul partid care pune România pe primul loc. Nu mai avem stânga şi dreapta în momentul acesta pe scena politică. Avem suveranişti, patrioţi şi globalişti satanişti. Suntem singurul partid parlamentar prezent la această conferinţă internaţională (...). Nu am plătit nimic! Am fost invitaţi, suntem respectaţi, nu ne întoarcem înapoi cu o şapcă (...)", a transmis, printre altele, George Simion de la CPAC.

Întâlniri cu lideri politici conservatori

Liderul AUR a precizat că mesajul lui a fost transmis în contextul discursului susţinut de Donald Trump, fostul preşedinte al SUA, în cea de-a treia zi a CPAC.

Conform preşedintelui AUR, pe parcursul zilei de duminică, a avut mai multe întâlniri cu oficiali americani, dar şi europeni, printre care Rick Santorum, fost candidat republican pentru nominalizarea la alegerile prezidenţiale, Annalisa Tardino, europarlamentar Lega, Radoslaw Fogiel şi Arkadiusz Mularczyk, parlamentari din Polonia reprezentând PiS, dar şi Steve Bannon, strateg şef şi consilier principal al preşedintelui Statelor Unite Donald Trump.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.