Fostul preşedinte George W. Bush a afirmat la sfârşitul săptămânii trecute că există 50% şanse ca fratele său Jeb să intre în cursa pentru viitoarele prezidenţiale americane, scrie AFP.
Fostul guvernator al statului Florida, în vârstă de 61 de ani, "se află în plină luptă" cu eventualitatea de a se prezenta la Casa Albă în 2016, a recunoscut fratele său mai mare, dând asigurări într-un interviu acordat canalului CBS că "este vorba de 50-50".
"Suntem foarte apropiaţi. În acelaşi timp însă, nu va bate la uşa mea făcându-şi probleme în legătură cu decizia pe care să o ia. Cunoaşte consecinţele (unei asemenea decizii) asupra familiei. Şi-a văzut tatăl şi fratele la preşedinţie. Pentru mine, este cap sau pajură", a menţionat George W. Bush.
Chiar şi fiul lui Jeb Bush, George Prescott Bush, care tocmai a fost ales marţi, în Texas, în postul de 'comisar pentru terenuri', a declarat că este mai mult probabil decât improbabil ca tatăl său să se prezinte.
George W. Bush, al 43-lea preşedinte al Statelor Unite, a afirmat că îl va susţine pe fratele său în cazul unei candidaturi şi va face tot ce îi va cere, inclusiv să rămână în umbră.
Este de notorietate publică faptul că Jeb Bush intenţionează foarte serios să se prezinte la primarele republicane din 2016, de pe o poziţie de unificator şi mai puţin ortodoxă decât eventualii săi concurenţi conservatori. El s-a pronunţat în favoarea unei ambiţioase reforme a imigraţiei, incluzând regularizarea masivă a imigranţilor ilegali.
În aprilie, Jeb Bush a anunţat că va face cunoscută decizia sa până la sfârşitul acestui an.AGERPRES
George W. Bush: "50%" şanse ca fratele său Jeb să candideze pentru Casa Albă
Explorează subiectul
București
22°C
Articole Similare

1
Xi Jinping cere dezvoltarea accelerată a unui nou sistem energetic, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
1

26
Moody's a îmbunătățit ratingul Republicii Moldova - Un semnal clar de încredere din exterior: cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani
26

1.946
Răsturnare de situație în cazul tentativei de sabotaj asupra conductei TurkStream: „Marcajele de pe explozibili arată că aceştia au fost fabricaţi în SUA”
1.946

44
Purtătorul de cuvânt al armatei din Iran: „Iranul va continua războiul „atât timp cât liderii politici vor considera oportun”
44

69
Coreea de Nord - Kim Yo Jong a calificat drept o "decizie înţeleaptă" regretele exprimate de preşedintele sud-coreean referitor la dronele trimise
69

51
"Salvarea a fost un miracol de Paşte" - Retorica religioasă în laudele pentru salvarea pilotului american din Iran şi atrage critici
51

50
VIDEO Atac masiv asupra Teheranului - IDF susține că a lovit aeroportul Mehrabad
50

2.580
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
2.580

3.100
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
3.100

3.586
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
3.586

3.122
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
3.122

2.701
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.701

2.833
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.833
















Comentează