Partidul aflat la putere şi opoziţia din Georgia au organizat fiecare, miercuri, manifestaţii separate în această ţară din Caucaz, cu câteva zile înainte de alegerile municipale ce vor avea loc după arestarea lui Mihail Saakaşvili, fost preşedinte şi principal detractor al autorităţilor locale, informează AFP.
Zeci de mii de persoane s-au adunat miercuri seara în centrul capitalei Tbilisi pentru a susţine partidul puterii Visul Georgian, aflat în centrul crizei politice care macină această ţară după victoria sa contestată în urma alegerilor legislative din 2020.
Potrivit postului de televiziune independent Pirveli TV, angajaţi din serviciile publice au fost obligaţi să participe la această manifestaţie, sub ameninţarea pierderii locului de muncă, în timp ce alţi manifestanţi au fost aduşi cu maşinile din diverse regiuni.
Premierul georgian Irakli Garibaşvili i-a îndemnat în cursul acestei manifestaţii pe concetăţenii săi să voteze partidul puterii, calificând Mişcarea Naţională Unită (MNU) a lui Saakaşvili, principala mişcare de opoziţie, drept "forţă antinaţională".
La rândul său, MNU a organizat o manifestaţie care a reunit mii de susţinători ai săi la Zugdidi, în vestul ţării.
"Lupta noastră va continua până când Georgia şi Mihail Saakaşvili vor fi eliberaţi", a declarat în timpul acestei manifestaţii Ana Tsitlidze, o responsabilă a acestui partid.
Preşedinte din 2004 până în 2013 şi încă foarte popular, Mihail Saakaşvili, 53 de ani, a revenit pe 1 octombrie în Georgia după un exil de opt ani. Saakaşvili a fost arestat imediat, în baza unei condamnări pronunţate în 2018, pentru "abuz de putere", condamnare pe care el o consideră politică. Pentru a protesta împotriva plasării sale în detenţie, el a intrat în greva foamei, care durează de atunci.
Autorităţile georgiene au respins recomandarea medicilor de a-l spitaliza.
Miercuri, în timpul unei intervenţii televizate, ambasadoarea SUA în Georgia, Kelly Degman, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu starea de sănătate a lui Saakaşvili.
În acest context tensionat, georgienii sunt chemaţi la urne sâmbătă, pentru al doilea tur al alegerilor municipale în timpul căruia candidaţii partidului Visul Georgian se vor confrunta cu cei ai MNU, pentru a controla primăriile celor mai mari oraşe ale Georgiei.
În urma primului tur al alegerilor municipale, care a avut loc pe 2 octombrie, Visul Georgian a revendicat victoria, cu 47% din sufragii. Însă în mai multe oraşe importante, inclusiv la Tbilisi, trebuie organizat un al doilea tur.
Georgia - Principalele forțe politice organizează manifestații înaintea alegerilor
București
14°C
Articole Similare

4
Armistițiu în Golf - Irakul şi-a redeschis spaţiul aerian
4

801
Ruptură de viziune: Trump vrea retragerea SUA din NATO, dar majoritatea americanilor consideră că apartenenţa la Alianţă aduce beneficii
801

26
Ministrul chinez de externe în vizită, joi şi vineri, la Phenian
26

44
Premierul libanez face apel la aliații țării să ajute la oprirea atacurilor israeliene
44

1.239
VIDEO Revolta Mitropolitului Andrei Andreicuț împotriva războaielor din Ucraina sau Orientul Mijlociu: „Nu e păcat să se irosească bănișorii pe bombe cu care omori oameni?!”
1.239

1.995
Cei mai importanți oameni ai momentului. Cine sunt cei doi mediatori care facilitează armistițiul dintre SUA și Iran
1.995

61
Rusia devine colacul de salvare pentru statele care caută petrol și gaze: 'Există un număr imens de cereri'
61

2.443
Surpriză în plină criză: O țară săracă din Africa intră pe piața petrolului și va face primul foraj offshore din istorie
2.443

3.197
Donald Trump afirmă că Iranul renunță la îmbogățirea uraniului în schimbul relaxării sancțiunilor / Avertisment pentru aliații Teheranului
3.197

2.804
Rusia acuză Uniunea Europeană că lucrează în secret la un program nuclear: 'Oficialii de la Bruxelles lucrează cu ușile închise'
2.804

1.940
Viktor Orbán, în centrul unei duble confruntări: luptă electorală în Ungaria și jocuri de putere în UE
1.940

6.300
VIDEO Moment stânjenitor în spațiu: Tăcere asurzitoare a astronauților Artemis II după discursul lui Donald Trump
6.300

49
Șase activiști anti-război din Rusia, condamnați la pedepse dure de detenție
49
















Comentează