Ciclistul britanic Geraint Thomas, care a căzut marţi în Turul Elveţiei, a suferit răni minore care nu pun în pericol participarea sa la Turul Franţei, competiţie pe care a câştigat-o în 2018, a anunţat, marţi seara, echipa Ineos, citată de AFP potrivit Agerpres.
În căderea sa, rutierul galez a fost accidentat la umărul drept şi la ochiul drept, a precizat echipa britanică.
Thomas, care a căzut cu 30 km înainte de sosirea în etapa a 4-a la Arlersheim, a fost transportat direct la spital după abandonul său. După mai multe teste şi tratament de specialitate, el s-a alăturat echipei.
"Este, fără îndoială, frustrant", a apreciat galezul. "Este un mic pas înapoi în pregătirea Turului, dar mai este timp până la startul de la Bruxelles" (6 iulie).
"Trebuie mereu să dăm dovadă de prudenţă în caz de accidentare la cap. Am vrut să continui cursa, dar medicii au luat cea mai bună decizie", a adăugat Thomas.
Thomas, în vârstă de 33 de ani, numără 26 de zile de cursă în 2019, dar fără nicio victorie. Cel mai bun rezultat al său este un loc trei în clasamentul final al Turului Romandiei.
Echipa Ineos este deja privată de aportul lui Chris Froome, cvadruplu câştigător al Turului şi predecesorul lui Thomas în palmaresul "Marii Bucle". Britanicul Chris Froome, victima unei căzături grave în cursul recunoaşterii traseului etapei a 4-a a cursei Criterium du Dauphine (Franţa), a fost operat de multiple fracturi, la femur, la cotul drept şi la coaste.
Froome, care a împlinit recent 34 de ani, va rata astfel ediţia din acest an a Turului Franţei, cea mai importantă cursă pe etape din lume, programată luna viitoare, pe care britanicul a câştigat-o de patru ori în cariera sa (2013, 2015, 2016 şi 2017).
Geraint Thomas, apt pentru Turul Franței în ciuda căzăturii suferite în Turul Elveţiei
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

2
Oficial de la naționala Egiptului, avertisment pentru Salah. Nu vor să-l vadă jucând în MLS
2

39
Kosovo primește un bonus uriaș dacă se califică la Campionatul Mondial
39

80
Ladislau Boloni știe care este problema fotbalului românesc
80

28
Eduard Ionescu debutează cu victorie la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao
28

2.611
Mircea Lucescu a vrut să plece cu naționala în Slovacia. Mihai Stoichiță: 'Mi-a zis lăsați-mă să mă întorc în cantonament, sunt ok'
2.611

65
Sorana Cîrstea a intrat în Top 30 WTA. Sabalenka rămâne lider
65

40
Jannik Sinner a reuşit 'Sunshine Double'. A câștigat turneul de la Miami, după cel de la Indian Wells
40

150
Franţa a învins duminică seara, pe teren neutru, echipa naţională a Columbiei, într-un meci amical de pregătire pentru Cupa Mondială 2026
150

54
CAF va modifica regulamentele în urma fiasco-ului de la finala Cupei Africii pe Naţiuni
54

357
Mihai Stoica spune cine ar trebui să conducă naționala României: Doar el poate salva ceva
357

31
CS Dinamo, la a 11-a victorie consecutivă în campionat
31

3.235
Ionuț Lupescu, atac subtil la șeful FRF: 'Nu l-aș fi numit pe Lucescu la națională' / Mesaj pentru selecționer: 'Să îi vină mintea la cap. Să se potolească'
3.235

93
Presa din Slovacia scrie despre Mircea Lucescu, după ce a fost dus la spital: E puțin probabil
93
















Comentează