Şeful diplomaţiei germane, Sigmar Gabriel, a cerut marţi la Washington 'mai multă rigoare' în aplicarea sancţiunilor economice împotriva Coreei de Nord, dar pe de altă parte a criticat din nou sancţiunile americane împotriva Rusiei, care afectează interese economice ale Germaniei şi Uniunii Europene.
În cadrul unei vizite la Washington, Sigmar Gabriel s-a declarat consternat de 'maniera brutală' în care Coreea de Nord a încălcat rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU şi astfel inclusiv legislaţia internaţională, punând de asemenea 'în mod nemilos în pericol pacea oamenilor din imediata sa vecinătate', informează agenţia dpa, citată de Agerpres.
Coreea de Nord ar trebui făcută să revină la masa negocierilor pe tema programelor sale nuclear şi balistic, a spus Gabriel, adăugând că va susţine iniţiativele cerute de omologul său american Rex Tillerson, cu care a purtat discuţii marţi.
În 2009, Coreea de Nord s-a retras din negocierile cu privire la programul său nuclear, negocieri pe care le purta cu SUA, China, Coreea de Sud, Rusia şi Japonia.
Coreea de Nord a lansat marţi dimineaţa o rachetă care a trecut deasupra insulei nipone Hokkaido, înainte de a cădea la 1.180 de kilometri mai la est, potrivit autorităţilor Japoniei.
Tokyo a cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU după acest tir cu rachetă.
Totodată, şeful diplomaţiei germane i-a cerut lui Tillerson şi conducerii americane să-şi păstreze mintea limpede în negocierile cu Rusia.
O nouă serie de sancţiuni decise recent de Congresul SUA împotriva Rusiei a stârnit în Europa temeri cu privire la efecte adverse neaşteptate, a atenţionat Gabriel.
'Nu dorim să distrugem în totalitate relaţiile noastre economice cu Rusia' sau să contribuim în vreun fel la 'un nou Război Rece' între Rusia şi Occident, a subliniat şeful diplomaţiei germane.
Ultima serie de sancţiuni americane împotriva Rusiei vizează în special sectorul energetic, astfel că aceste măsuri au fost dezaprobate de Uniunea Europeană, care se teme că ele pot afecta aprovizionarea cu gaze ruseşti.
Într-o declaraţie dată la începutul lunii august, Sigmar Gabriel a acuzat SUA că încearcă cu sancţiunile împotriva Rusiei să înlocuiască în UE gazul rusesc cu cel american.
El a spus acum la Washington, potrivit Reuters, că liderii europeni sunt îngrijoraţi că această ultimă serie de sancţiuni împotriva Rusiei va avea nu doar consecinţe economice, dar în plus ar putea 'conduce la o nouă eră glaciară între Rusia şi Statele Unite şi Occident'.
Germania critică sancţiunile americane la adresa Rusiei: Pot conduce la o nouă 'eră glaciară' între Rusia şi Occident
Articole Similare

415
Cine sunt cei care vor asigura tranziţia în Iran, după moartea liderului suprem Ali Khamenei
415

591
Haos total pe cerul Orientului Mijlociu: marile companii aeriene își suspendă zborurile, pe fondul escaladării tensiunilor din regiune
591

3.457
'Cea mai feroce operaţiune ofensivă din istorie': Gărzile Revoluţiei promit o pedeapsă severă pentru cei care l-au eliminat pe Ali Khamenei
3.457

4.135
Descoperirea care a șocat lumea: În ce stare au fost găsite trupurile a 150 de persoane care au murit după infecția cu COVID
4.135

2.304
'Este mult mai ușor acum': Trump dezvăluie ce se va schimba în relația cu Iranul, după eliminarea liderului suprem Ali Khamenei
2.304

1.171
Șeful ONU critică dur atacurile SUA și Israelului împotriva Iranului. Cum și-au justificat acțiunile cele doua părți
1.171

1.995
Israelul anunță finalizarea unei noi serii de atacuri. Loviturile asupra Iranului au ucis inclusiv membri ai familiei ayatollahului Khamenei
1.995

2.467
Apar deja primele scenarii privind noua conducere a Iranului: cine sunt cei care i-ar putea lua locul lui Ali Khamenei
2.467

3.579
Reacții de la Teheran: declarația oficială a guvernului iranian și a Gardienilor Revoluției, după anunțul ce confirmă moartea ayatollahului Khamenei
3.579

5.039
Iranul recunoaște oficial moartea lui Khemenei/ 40 de zile de doliu național
5.039

168
VIDEO 'Khamenei este în viață': Teheranul respinge categoric declarațiile lui Donald Trump. Au aparut și imagini video cu liderul suprem adresându-se națiunii
168

4.206
Iranul a lansat un atac masiv cu 350 de rachete și alte sute de drone asupra Emiratelor Arabe Unite / Incident grav la aeroportul din Abu Dhabi
4.206

2.031
Ce ar însemna moartea ayatollahul Ali Khamenei pentru Iran și regiune / O întrebare critică se ridică acum
2.031

















Comentează