Germania dă o lovitură de proporții Rusiei: Au confiscat un vas din 'flota fantomă', iar paguba este uriașă

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 21-03-2025 15:39

Actualizat: 21-03-2025 17:39

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: Stefan Sauer / DPA / Profimedia

Germania a confiscat un tanc petrolier învechit găsit plutind în derivă în largul coastei sale de nord în ianuarie, despre care se crede că face parte din "flota fantomă" folosită de Moscova pentru a eluda sancţiunile asupra petrolului rusesc, a informat vineri revista Der Spiegel, citând surse de securitate, relatează Reuters.

Nava sub pavilion Panama, numită "Eventin", a fost pusă în siguranţă de autorităţile maritime germane după ce a fost găsită în largul insulei Ruegen din Marea Baltică, determinând Berlinul să critice aspru Moscova.

Nava avea 100.000 de tone metrice de petrol

Revista Spiegel a relatat că a fost emis un ordin de confiscare a tancului petrolier, ceea ce înseamnă că nava şi încărcătura sa de aproximativ 100.000 de tone metrice de petrol, în valoare de aproximativ 40 de milioane de euro, devin proprietate germană.

Autoritatea vamală locală şi Ministerul de Externe german nu au răspuns imediat unor solicitări de declaraţii trimise de Reuters prin e-mail.

Petrolierul învechit, care naviga din Rusia către Egipt, a stârnit, de asemenea, îngrijorări cu privire la o posibilă scurgere de petrol.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri