Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Germania dă un ULTIMATUM pentru Marea Britanie! Berlinul este extrem de îngrijorat de acțiunile Londrei: 'Încetaţi jocurile. Acest lucru este inacceptabil'

CCIR
Brexit

Guvernul Germaniei a cerut, marţi, Marii Britanii să înceteze "jocurile" în negocierile privind viitoarele relaţii după retragerea din Uniunea Europeană, avertizând că timpul până la expirarea tranziţiei post-Brexit este scurt. Michael Roth, secretar de stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului de Externe de la Berlin, s-a declarat extrem de îngrijorat de planul Londrei de a modifica unele clauze ale Acordului Brexit, relatează Mediafax.

"Vă rog, dragi prieteni de la Londra, încetaţi jocurile, timpul se scurge, avem nevoie cu adevărat de o bază corectă pentru viitoare negocieri şi suntem pregătiţi să facem acest lucru", a declarat Michael Roth, conform agenţiei de presă Reuters.

"Aşa-numitul proiect privind piaţa internă ne îngrijorează extrem de mult, deoarece încalcă principiile centrale ale Acordului Brexit. Iar acest lucru este inacceptabil pentru noi", a adăugat oficialul german.

De altfel, Michael Roth a subliniat că Uniunea Europeană este "dezamăgită" de rezultatele negocierilor cu Marea Britanie privind viitoarele relaţii bilaterale. Germania exercită în prezent Preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

Uniunea Europeană şi Marea Britanie trebuie să accelereze negocierile pe tema viitoarelor relaţii bilaterale, dar încheierea tranziţiei post-Brexit fără niciun acord nu este exclusă, a avertizat, luni seară, Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene. "Există multe probleme importante. Progresele în cazul a numeroase cerinţe ale UE sunt deocamdată insuficiente. Deci, trebuie să intensificăm substanţial negocierile dacă vrem să ajungem la un rezultat de succes. Alternativa la un Brexit fără acord nu este plăcută, dar nu o putem exclude"", a declarat Valdis Dombrovskis.

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene. Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale. Liderii UE i-au transmis în mod repetat că timpul este foarte scurt. Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană. Downing Street susţine că vrea condiţii similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud şi Japoniei, dar oficiali UE au atras atenţia că situaţia este diferită la nivelul standardelor, în contextul proximităţii geografice dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie. Recent, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avertizat că Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru scenariul încheierii fără niciun acord a tranziţiei post-Brexit.

Tensiunile s-au amplificat în contextul în care Guvernul Boris Johnson intenţionează să modifice unele clauze ale Acordului Brexit, un plan considerat a fi o încălcare a reglementărilor internaţionale. Tratatul conferă un statut special provinciei britanice Irlanda de Nord, pentru a evita apariţia controalelor la frontieră şi a menţine Acordul de pace din Vinerea Mare. Însă Guvernul Boris Johnson contestă menţinerea reglementărilor UE în provincia britanică Irlanda de Nord.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.