Germania, dispusă să accepte 535 de afgani în baza unui program de relocare

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 18-12-2025 15:25

Actualizat: 18-12-2025 15:29

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia

Guvernul german a anunţat joi că Berlinul este pregătit să aducă 535 de afgani din Pakistan, din rândul celor care au fugit după întoarcerea talibanilor la putere şi au primit promisiunea de relocare în Germania, relatează AFP.

"Dorim să rezolvăm aceste cazuri cât mai rapid posibil şi suntem în contact cu autorităţile pakistaneze în această privinţă", a declarat ministrul german de interne, Alexander Dobrindt, pentru agenţia de presă germană RND, după o reuniune a Comisiei de Interne a Bundestagului, camera inferioară a parlamentului german, potrivit Agerpres.

El a declarat că speră, dacă este posibil, să finalizeze procesul înainte de sfârşitul anului, precizând că ar putea fi nevoie ca unele cazuri să fie analizate anul viitor.

Acest anunţ survine după ce ONG-urile au cerut guvernului german la începutul lunii decembrie să îşi respecte promisiunea de a reloca 1.800 de afgani care se confruntă cu deportarea din Pakistan în Afganistan.

Guvernul anterior promisese că va primi aceşti refugiaţi: foşti angajaţi locali ai unor organizaţii germane, activişti pentru drepturile femeilor şi apărători ai drepturilor omului, împreună cu familiile lor.

Însă cancelarul Friedrich Merz, care a preluat funcţia în luna mai, a îngheţat acest program, simbol al înăspririi politicii germane privind migraţia, în încercarea de a stopa popularitatea crescândă a partidului anti-imigraţie Alternativa pentru Germania (AfD).

De atunci, justiţia a obligat guvernul să-i accepte pe unii dintre ei, în timp ce restul aşteaptă în Pakistan, temându-se că ar putea fi expulzaţi în Afganistan şi sperând că Berlinul îi va accepta.

SUA şi alte câteva ţări occidentale au adoptat o poziţie similară, mii de afgani din Pakistan ajungând într-o situaţie precară.

În ultimele săptămâni, guvernul german a oferit bani afganilor rămaşi în Pakistan pentru a renunţa la planurile de a ajunge în Germania. Ministerul german de Interne a anunţat pe 18 noiembrie că 62 de persoane au acceptat această ofertă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri