DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Germania e pregătită de război

razboi nuclear

Germania este pregătită să trimită avioane de vânătoare Tornado în Siria pentru a se alătura forţelor coaliţiei internaţionale contra grupării Statul Islamic (SI), au anunţat joi surse guvernamentale de la Berlin, la finalul unei reuniuni la care au participat cancelarul Angela Merkel şi mai mulţi miniştri, printre care Frank-Walter Steinmeier (externe) şi Ursula von der Leyen (apărare).

Angela Merkel promisese miercuri, la Paris, să acţioneze 'repede' pentru a răspunde la solicitarea preşedintelui francez, François Hollande, de a 'reflecta la responsabilităţile suplimentare' pe care Germania şi le poate asuma în lupta împotriva terorismului. 'Atunci când preşedintele (francez) mă invită să reflectez la responsabilităţile suplimentare pe care ni le putem asuma, pentru mine este o adevărată misiune şi vom reacţiona rapid', afirmase Merkel în cursul unei declaraţii comune în faţa presei.

Potrivit presei germane, Parisul doreşte ca avioanele Tornado să efectueze misiuni de recunoaştere în sprijinul misiunii militare franceze contra grupării Statul Islamic, organizaţie care a revendicat atentatele teroriste de la Paris comise pe 13 noiembrie şi soldate cu 130 de morţi şi peste 350 de răniţi.

Miercuri, guvernul german a anunţat că va trimite 650 de soldaţi în Mali în sprijinul armatei franceze, implicată în lupta contra grupării jihadiste Statul Islamic în Siria.

Preşedintele francez François Hollande şi cancelarul german Angela Merkel s-au deplasat împreună miercuri seară în Place de la République din Paris pentru a aduce un omagiu memoriei celor 130 de victime ale atentatelor teroriste de la 13 noiembrie din capitala Franţei, anunță Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.