Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul german al apărării condamnă afirmația 'nefericită' a lui Emmanuel Macron despre a nu fi 'vasalul' SUA

WSJ
SUA UE

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a apreciat joi ca 'nefericită' declaraţia preşedintelui francez Emmanuel Macron potrivit căreia a fi 'aliat' al Statelor Unite nu înseamnă a le fi 'vasal', transmite AFP, potrivit Agerpres.

Întrebat de televiziunea publică germană ZDF despre afirmaţia preşedintelui francez, ministrul german, aflat într-o vizită în Mali, a spus că o găseşte 'nefericită'. 'Noi nu am fost niciodată în pericol să fim sau să devenim un vasal al Statelor Unite', a spus Pistorius.

El este primul membru al guvernului german care se exprimă public cu privire la afirmaţiile lui Macron, ce par că au provocat preocupare în rândul aliaţilor Franţei.

Asumându-şi integral declaraţiile controversate despre Taiwan făcute publice duminică, Emmanuel Macron a afirmat miercuri, într-o conferinţă de presă la Amsterdam, că a fi 'aliat' al Statelor Unite nu vrea să însemne a fi 'vasalul' lor.

Ministrul german Pistorius, membru al Partidului Social Democrat (SPD) şi un apropiat al cancelarului Olaf Scholz, a mai spus joi că, 'pe viitor, trebuie să fim capabil să vorbim în calitate de Uniune Europeană pe planul politicii externe şi, de asemenea, pe planul politicii de securitate'. Cu toate acestea, 'a găsi poziţii proprii în acord cu cele ale Statelor Unite este de datoria noastră', a adăugat el.

'Nu ne ajută să ne divizăm sau ne lăsam divizaţi pe poziţii diferite. În cele din urmă, aceasta ajută doar politică externă chineză', a continuat ministrul german.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.