Ministrul german de Externe, Frank Walter Steinmeier, a declarat, luni seara, că speră ca "strategia pentru romi a Guvernului României să fie implementată cu fermitate" în condiţiile în care această etnie, în România, nu are acces din variate motive la educaţie, sănătate şi locuinţe adecvate.
"Şi în România accesul romilor la cele mai importante bunuri precum educaţia, sănătatea şi o locuinţă adecvată nu este, din cele mai variante motive, aşa cum ar trebui să fie. Este rolul statului să se ocupe de cetăţenii săi. Salut, aşadar, noua strategie pentru romi a Guvernului României şi sper, înainte de toate, că aceasta va fi implementată cu fermitate", a spus oficialul german, în finalul discursului ţinut în Sala "Thalia".
Steinmeier şi omologul său român, Bogdan Aurescu, au arătat luni importanţa comunităţii germane din România, ca puncte de legătură dintre ţara noastră şi Germania. Cei doi oficiali, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, au luat parte la manifestările prilejuite de aniversarea a 25 de ani de existenţă a minorităţii germane din România. La manifestarea de la Sala "Thalia" a mai fost prezent, din partea Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, liderul acesteia, Kelemen Hunor.
Germania, mesaj ferm pentru România
Articole Similare

529
Mihai Fifor desființează planurile lui Radu Miruță: 'MApN nu este nici tablă de șah, nici masă de babaroase, nici sală de păcănele' / Ce avertisment lansează
529

799
'Populismul de insecuritate': diagnosticul sociologului Vasile Dîncu pentru România anului 2026
799

4.442
Marco Rubio ar putea veni la București. Ce se negociază în culise cu Washingtonul (surse)
4.442

32
Pîslaru: Ne dorim să folosim fondurile europene pentru a sprijini investițiile româno-japoneze
32

71
Romprest acuză Primăria Sectorului 1 de 'denunțare unilaterală' a contractului de salubrizare
71

2.168
Cum a scăpat Robert Negoiță de controlul judiciar. Motivarea judecătorului: nu există pagubă
2.168

94
Ilie Bolojan: Japonia, principala destinație a exporturilor românești în Asia
94

3.535
Ministrul Sănătății anunță control național după ce un medic a fost suprins operând la privat în timpul programului de lucru de la stat
3.535

4.034
Secretarul General al Guvernului, pus la zid de expertul financiar Iancu Guda: 'Nu cunoașteți nici măcar atât? Sau dezinformați cu bună știință?' / Date nominale vs. date reale
4.034

1.647
Vizită crucială la Bruxelles - Ilie Bolojan, față în față cu Ursula von der Leyen. PNRR și bugetul UE, pe agendă
1.647

58
România își consolidează relația cu SUA, spune Nicușor Dan după Consiliul de Pace
58

3.897
Saga pensiilor magistraților continuă după decizia CCR: Curțile de Apel din România îi cer lui Nicușor Dan să retrimită legea în Parlament
3.897

75
Țoiu și ministra de Externe a Bulgariei au avut prima convorbire: Cele două țări își consolidează parteneriatul
75

















Comentează