Poliţia germană a întreprins marţi dimineaţă percheziţii la mai multe locuinţe şi sedii de firme din Bremen (nord) având legături cu salafişti, transmite DPA.
Au fost confiscate telefoane mobile şi calculatoare, însă nu au fost operate arestări, a precizat o purtătoare de cuvânt.
Percheziţiile au fost declanşate de o dispută între salafişti cu privire la interpretarea Coranului, a explicat ea.
Oraşul Bremen, totodată cel mai mic din cele 16 landuri germane, este cunoscut drept un centru al salafiştilor, o mişcare ultraconservatoare în interiorul islamului sunnit, bazată pe o interpretare strictă a legii islamice sharia.
Circa 360 de membri ai mişcării salafiste se află în vizorul poliţiei la Bremen.
În luna februarie, ministrul de interne al landului Bremen, Ulrich Maeurer, a anunţat scoaterea în afara legii a unei organizaţii salafiste ai cărei membri sunt suspectaţi de recrutarea de luptători pentru Statul Islamic.
Potrivit DPA, procurorii germani urmează să prezinte în cursul zilei informaţii suplimentare despre percheziţiile de la Bremen.
În Germania, toate organizaţiile care propovăduiesc salafismul se află sub supravegherea serviciului de informaţii interne. În iunie 2015, în această ţară erau consemnaţi 7.500 de salafişti. AGERPRES
Germania: Percheziţii la Bremen în sedii ale salafiştilor
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

48
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
48

2.638
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
2.638

33
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
33

3.220
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
3.220

1.917
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
1.917

67
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
67

2.484
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.484

69
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
69

6.143
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
6.143

55
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
55

72
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
72

6.416
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
6.416

6.147
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”/ Reacția lui Macron
6.147
















Comentează