DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Germania pregătește noi măsuri pentru sărbătorile de iarnă

dw.com
Crăciun, Germania

Landurile germane au pledat marţi pentru limitarea numărului de participanţi la petrecerile de Crăciun şi Revelion la zece persoane provenite din mai multe gospodării , informează AFP şi dpa, potrivit AGERPRES.

Copiii mai mici de 14 ani nu vor fi cu toate acestea luaţi în calcul în aplicarea acestor restricţii, potrivit unui text de prezentare a propunerilor adoptate luni seara de conducătorii landurilor şi care vor fi discutate miercuri cu guvernul federal al Angelei Merkel.

Această restricţie ar urma să fie în vigoare între 23 decembrie şi 1 ianuarie, propun landurile, care recomandă o plasare în carantină a participanţilor înainte şi după sărbători.

Guvernul federal şi ale landurilor vor discuta de asemenea cu comunităţile religioase pentru a lua măsuri pentru slujbele religioase, în scopul reducerii contactelor, potrivit textului, care recomandă totodată evitarea reuniunilor religioase ocazionate de evenimente speciale.

Citește și: Taiwanul începe producția de submarine pe teritoriul său, în contextul tensiunilor tot mai mari cu Beijingul

Landurile se pronunţă împotriva interzicerii ca atare a petardelor şi focurilor de artificii în 31 decembrie, subiect foarte dezbătut zilele acestea în Germania, unde utilizarea de materiale pirotehnice foarte puternice de către particulari generează cheltuieli de milioane de euro.

"Materialele pirotehnice trebuie interzise în locurile şi pe străzile foarte frecventate, pentru a evita formarea de grupuri mari", se spune în text, ce recomandă cu toate acestea să se evite organizarea de focuri de artificii pentru Revelion.

De asemenea, angajatorii şi şcolile vor fi îndemnate să demonstreze flexibilitate, permiţându-le oamenilor să stea acasă în perioada premergătoare Crăciunului.

Aceste măsuri vor fi aprobate sau supuse unor amendamente miercuri, în timpul unei discuţii cu Angela Merkel, care va susţine apoi o conferinţă de presă.

Germania a înregistrat până marţi 942.687 de cazuri de COVID-19 şi 14.361 de decese, cu 13.554 de noi contaminări şi 249 de noi decese în ultimele 24 de ore, potrivit institutului Robert Koch.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.