Proprietarii vehiculelor echipate cu motoare diesel mai vechi din oraşele germane unde aerul este extrem de poluat vor putea alege între a primi subvenţii pentru achiziţionarea unor modele mai noi şi mai puţin poluante sau o reconfigurare a sistemului hardware, a decis coaliţia aflată la guvernare, arată un document consultat marţi de Reuters.
Factorii politici şi producătorii auto încearcă de mai multe luni să ajungă la o soluţie de compromis cu privire la flota de automobile diesel, o tehnologie inventată în Germania.
După discuţii maraton, care s-au prelungit pe parcursul nopţii, cancelarul Angela Merkel şi liderii partenerilor ei de coaliţie au anunţat marţi dimineaţa că au ajuns la un acord privind modul în care va fi redusă poluarea în oraşe, evitând interzicerea circulaţiei celor mai poluante automobile diesel.
Detalii privind acordul nu au fost date publicităţii dar în documentul consultat se arată că producătorii auto germani au fost de acord să ofere un program de schimb, cu subvenţii atractive sau discount-uri pentru proprietarii vehiculelor diesel care îndeplinesc standardele Euro 5 sau Euro 4.
Dacă un proprietar cu un model Euro 5 vrea reconfigurarea sistemului hardware prin tehnologia de reducere catalitică selectivă (SCR), şi dacă acest procedeu este adecvat şi disponibil, Guvernul de la Berlin se aşteaptă ca producătorii auto să împartă costurile pentru această operaţiune.
Există 3,1 milioane de vehicule diesel care îndeplinesc standardele Euro 4 şi 5,7 milioane cu Euro 5, din totalul de 46,5 milioane de maşini care rulează pe drumurile din Germania, conform datelor oficiale.
Poluarea urbană în multe oraşe germane este mai ridicată decât prevăd normele UE, determinând autorităţile să găsească metode de a reduce poluarea.
Germania s-a angajat ca, până la sfârşitul anului, să actualizeze softul pentru aproximativ 5,3 milioane de maşini echipate cu motoare diesel, pentru a reduce emisiile poluante cu până la 30%.
În februarie, un tribunal german a decis că oraşele din Germania pot interzice circulaţia celor mai poluante automobile diesel pe străzile lor. Teama că aceste interdicţii vor fi puse în aplicare a dus la scăderea semnificativă a vânzărilor de autoturisme diesel pe cea mai mare piaţă auto din Europa.
Industria auto germană, unde lucrează aproximativ 800.000 de angajaţi, este afectată de reacţia negativă faţă de automobilele echipate cu motoare diesel după ce, în luna septembrie 2015, Volkswagen a recunoscut că a utilizat un software pentru a eluda standardele de emisii poluante. Acest scandal s-a extins la nivelul întregii industrii şi a stimulat în alte ţări investiţiile în vehiculele electrice.
Pentru a reduce nivelul poluării şi a evita interzicerea totală a vehiculelor diesel, Volkswagen, Daimler şi alţi producători auto şi-au accelerat eforturile de dezvoltare a maşinilor electrice.
Germania: Proprietarii maşinilor diesel pot opta pentru subvenţii sau o reconfigurare a sistemului hardware (Reuters)

Sursă foto: Germania: Proprietarii maşinilor diesel pot opta pentru subvenţii sau o reconfigurare a sistemului hardware (Reuters)
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

11
Argentina amână majorarea taxei pe carburanţi, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu
11

21
Ministrul Finanțelor: Parteneriatul strategic cu SUA, pilon fundamental pentru stabilitatea şi dezvoltarea economică a României
21

1.105
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
1.105

39
Subsectoare de plajă, scoase la licitație pe litoralul românesc. Apele Române anunță zonele scoase la licitație și calendarul
39

2.467
Ministrul Muncii spune că munca la negru va exploda în România: Reducerile de personal la ITM, decise de Bolojan, sunt o prostie
2.467

22
Camera de Comerț și Industrie a României lansează o agendă regională axată pe energie, transport și digitalizare
22

3.837
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
3.837

55
Piața muncii, în plină mișcare: peste 31.000 de joburi disponibile în România, cele mai căutate sunt în transport și servicii
55

2.594
Alexandru Nazare critică PSD la punct: Aud că avem soluții, dar dacă nu au sursă de venit, ele rămân idei
2.594

4.627
Test major pentru Guvern: 22 de companii de stat, în pragul unor decizii radicale. Vicepremierul vorbește despre închideri, restructurări și listări
4.627

134
Programul supermarketurilor și mall-urilor de Paște 2026 în București. Ce trebuie să știi înainte să pleci la cumpărături
134

2.684
Ministrul Finanțelor anunță că Guvernul are „măsuri pregătite şi măsuri avansate” pentru criza carburanților
2.684

121
Comercianții locali generează peste jumătate din volumul de business al Trendyol în România, următoarea etapă fiind creșterea lor la nivel regional
121















Comentează