Germania va permite ca vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania AstraZeneca să fie administrat adulţilor de toate vârstele şi intenţionează să ofere adolescenţilor între 12 şi 18 ani un vaccin împotriva noului coronavirus până la sfârşitul lunii august, întrucât doreşte să îşi accelereze campania de vaccinare, a anunţat joi ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, citat de Reuters.
Miniştrii Sănătăţii din cele 16 landuri germane s-au pus de acord cu ministrul Spahn pentru a anula o decizie precedentă, care restricţiona vaccinul AstraZeneca şi îl autoriza doar pentru persoanele de peste 60 de ani. Jens Spahn a mai spus totodată că actualul interval de 12 săptămâni între prima şi a doua doză a vaccinului AstraZeneca ar putea fi scurtat.
"Ambele măsuri ne vor permite să accelerăm şi mai mult campania noastră generală de vaccinare", a spus Jens Spahn. Problemele iniţiale legate de aprovizionarea cu vaccinuri şi obstacolele birocratice au făcut ca Germania, cea mai puternică economie a Europei, să aibă parte de un debut lent al campaniei sale de vaccinare.
Noua dispoziţie, adoptată deja în mai multe landuri din Germania, va permite oricărui rezident adult, indiferent de grupa de vârstă din care face parte, să se vaccineze cu serul AstraZeneca dacă doreşte să facă acest lucru, iar medicii lor de familie să decidă modalitatea cea mai bună de administrare a acestui vaccin, a adăugat ministrul Spahn.
Zeci de ţări au suspendat utilizarea vaccinului AstraZeneca în luna martie sau l-au restricţionat autorizându-l doar pentru adulţii vârstnici după raportarea unor evenimente trombotice foarte rare, dar grave. Unele dintre acele ţări au reluat de atunci utilizarea serului AstraZeneca fie integral, fie cu restricţii, după ce autorităţile medicale cu rol de reglementare au declarat că beneficiile aduse de acest vaccin prevalează în faţa oricăror riscuri.
Jens Spahn a mai spus totodată că Germania intenţionează să ofere vaccinuri anti-COVID-19 adolescenţilor între 12 şi 18 ani până la sfârşitul lunii august, dacă Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) va autoriza vaccinul Pfizer-BioNTech pentru această grupă de vârstă.
Până joi, 30,6% din populaţia Germaniei, care este de aproximativ 83 de milioane de locuitori, primise cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, iar 8,6% dintre rezidenţii germani au fost deja vaccinaţi cu ambele doze, potrivit datelor comunicate de Robert Koch Institute.
Germania va relaxa restricţiile începând din acest weekend pentru persoanele vaccinate cu ambele doze sau care s-au recuperat după ce au contractat maladia COVID-19. Aceste persoane vor fi exceptate de la interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii şi nu vor mai trebui să prezinte rezultate negative la teste COVID-19 pentru a putea să meargă la cumpărături.
Germania a fost grav afectată de al treilea val al pandemiei, însă numărul cazurilor noi a început să scadă în perioada recentă. Incidenţa infectărilor raportate la şapte zile a scăzut joi la 129 de cazuri la 100.000 de locuitori, potrivit datelor comunicate de Robert Koch Institute.
Germania s-a sucit! AstraZeneca va fi administrat adulților de toate vârstele
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

14
Lituania: Ucraina nu trebuie să fie exclusă de la discuţiile privind încheierea războiului lansat de Rusia
14

1.683
Scene de ”Cascadorii râsului” la Pentagon: Pete Hegseth a vrut globul lui Eisenhower însă angajații l-au spart pe drum
1.683

38
”Problema palestiniană, situaţia în Strâmtoarea Ormuz, evoluţiile legate de Yemen şi căutările unei soluţii la Războiul Rusia-Ucraina” - Şapte miniştri de Externe din Europa şi O.Mijlociu se întâlnesc la Istanbul
38

1.923
VIDEO Operațiune incredibilă: tactica prin care ucrainenii au ajuns la 15 km în spatele liniilor rusești
1.923

86
Un cutremur cu magnitudinea 7 s-a produs în Tibet
86

2.155
Decizie istorică: Marea Britanie reia fabricarea de armament de calibru mare
2.155

2.102
Nicușor Dan, mesaj îngrijorător pentru americani despre planurile lui Putin: „Ceea ce s-a întâmplat în ultima lună este ceva nou”
2.102

63
Benjamin Netanyahu neagă că Trump ar fi blocat recent un atac israelian asupra Iranului
63

69
Polonia a reţinut un al doilea suspect în cazul uciderii unui artist rus care l-a criticat pe Vladimir Putin
69

791
VIDEO Violențele din Albania se mută în Parlamentul de la Tirana
791

3.677
VIDEO Emmanuel Macron interzice "protestele ilegale" care au loc în Franța și dezvăluie cine a spart, de fapt, magazinele de lux
3.677

70
Maia Sandu merge la Budapesta, la invitaţia premierului Peter Magyar
70

140
Acord pe 10 ani - Pentagonul cumpără 850 de avioane F-35
140
















