Deputaţi albanezi au recurs la violenţă joi în sala de şedinţe a parlamentului, în timp ce opoziţia acuză guvernul de reprimarea manifestanţilor care reclamă demisia premierului Edi Rama, după o săptămână de tulburări la Tirana, relatează AFP, potrivit Agerpres.
În timpul unui vot înscris pe ordinea de zi, deputaţi din opoziţie s-au strâns în faţa pupitrului preşedintelui parlamentului, cerând întreruperea şedinţei din cauza tulburărilor.
Deputaţii agitau fotografii cu faţa şi rănile unui manifestant care ar fi fost lovit de poliţişti.
În direcţia preşedintelui parlamentului s-a aruncat cu apă şi diverse documente, ceea ce a declanşat o încăierare cu alţi deputaţi.
Astfel de scene nu sunt rare în legislativul albanez, unde incidente similare au mai izbucnit în trecut.
'Deputaţii opoziţiei au decis astăzi să se facă vocea revendicărilor studenţilor', a declarat într-un comunicat Sali Berisha, şeful opoziţiei şi liderul Partidului Democrat.
Pirro Vengu, deputat al Partidului Socialist al lui Rama, a acuzat reţelele sociale ale opoziţiei că încearcă 'să se folosească de aceste tulburări pentru a reveni la putere'.
Joi, câteva sute de manifestanţi s-au adunat în faţa parlamentului în timpul şedinţei, însă nu s-au semnalat ciocniri.
Miercuri seara au fost raportate doar incidente minore pe străzile din Tirana. Mişcarea de protest condusă de studenţi a chemat la un miting naţional sâmbătă.
Ei manifestează pentru a cere mai mult sprijin pentru educaţie şi şi-au reînnoit apelurile, care durează de luni de zile, la demisia prim-ministrului Rama, acuzat de corupţie.
Peste 300 de persoane, inclusiv mulţi poliţişti, au fost rănite în timpul ciocnirilor, iar zeci de protestatari au fost arestaţi.
Manifestaţiile antiguvernamentale au început în luna mai apropo de un proiect controversat de staţiune turistică legat de familia preşedintelui american Donald Trump.




























