Alegerea actorului de comedie Volodimir Zelenski în funcţia de preşedinte al Ucrainei la sfârşitul săptămânii trecute ar putea fi mai puţin neobişnuită decât ar fi tentaţi să creadă oamenii, scrie joi săptămânalul german Die Zeit, transmite dpa, conform agerpres.ro.
Publicaţia germană notează într-un editorial, printre altele, că "succesul lui Volodimir Zelenski s-a bazat pe distanţarea oamenilor faţă de clasa politică. El se prezintă ca un outsider,
ca o persoana apolitică şi, prin urmare, nepătată.
"În Slovenia, un actor de comedie este la conducere (prim-ministru), în Italia mişcarea satiristului Beppe Grillo este la putere, iar în Islanda un actor a fost primar al capitalei.
"În Statele Unite, un om de afaceri este la putere, în Slovacia un jurnalist tocmai a fost ales preşedinte. Dintr-o perspectivă internaţională, alegerile neobişnuite din Ucraina nu par în cele din urmă atât de neobişnuite.
"Chiar dacă astăzi Ucraina nu este comparabilă cu Italia, Islanda sau SUA, alegătorii care se distanţează de partide din cauza furiei şi a neîncrederii nu constitue un fenomen pur ucrainean, ci reprezintă în schimb ceva care va da mult de lucru politicienilor din întreaga lume în anii care vor veni".
Germania: Săptămânalul Die Zeit comentează relativa normalitate a rezultatului scrutinului din Ucraina
București
14°C
Articole Similare

206
Război în Orientul Mijlociu - Iranul respinge planul SUA: „Nu există niciun temei pentru negocieri”
206

1.497
VIDEO Iranul lansează cel mai puternic atac împotriva Israelului, chiar înainte de Paștete evreiesc
1.497

55
Belgia desfășoară soldați în staţiile de metrou şi tren la Bruxelles pentru a combate traficul de droguri
55

32
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
32

98
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
98

2.081
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
2.081

2.402
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.402

89
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
89

2.040
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
2.040

79
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
79

227
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
227

104
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
104

27
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
27
















Comentează