Germania sub ape: Zeci de persoane au DISPĂRUT şi mai multe case s-au prăbuşit

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 15-07-2021

Actualizat: 15-07-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Twitter

Ploile abundente şi inundaţiile de miercuri seara au provocat prăbuşirea a şase case din Renania, Germania, iar mai mulţi oameni au fost daţi dispăruţi sau sunt blocaţi pe acoperişuri, a anunțat poliţia joi dimineaţa, potrivit Mediafax.

De asemenea, aproximativ 30 de persoane au dispărut şi alte 25 de case au fost expuse riscului de prăbuşire în districtul Schuld bei Adenau, în regiunea deluroasă Eiffel.

„În prezent avem un număr inexact de persoane pe acoperişuri care trebuie salvate”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Koblenz.

Citește și: Mediterana devine cimitirul refugiaților: Numărul deceselor a explodat de la începutul anului

„Există multe locuri în care au fost dislocate echipele de pompieri şi de salvare. Nu avem încă o imagine foarte precisă, deoarece măsurile de salvare continuă”, a adăugat acesta.

Transportul feroviar, rutier şi fluvial a fost întrerupt, iar transportul maritim a fost suspendat pe râul Rin.

Şi joi se aşteaptă furtuni puternice în sud-vestul Germaniei, cu ploi continue până vineri seară, a avertizat Serviciul Meteorologic German.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri