Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Germania trimite tancuri și armată aproape de Rusia: Ce se pune la cale în Lituania

putin merkel

Germania a început marţi să trimită tancuri şi alte echipamente militare în Lituania, în cadrul misiunii NATO ce vizează consolidarea capacităţii de apărare a Europei de est şi semnalează fermitatea aliaţilor în faţa Rusiei, care a denunţat această desfăşurare drept un act de agresiune, transmite Reuters.

Contribuţia germană constă în 200 de vehicule militare, inclusiv 30 de tancuri, care vor ajunge în Lituania cu trenul, împreună cu 450 de militari, dintre care primii au şi ajuns săptămâna trecută în republica baltică. Transporturile vor continua până spre sfârşitul lui februarie, scrie agerpres.ro.

Citește și: SCENE ȘOCANTE într-o casă din Brașov: ORORILE unui pensionar asupra fiicei minore a fostei sale concubine

La şapte decenii după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, desfăşurarea de militari germani în Europa de est, fie şi în cadrul unei misiuni NATO, rămâne o chestiune sensibilă atât în Germania cât şi în întreaga regiune, notează Reuters.

Luni, SUA au desfăşurat câteva mii de militari însoţiţi de armament greu în Polonia, statele baltice şi Europa de sud-est, în cadrul celei mai ample operaţiuni de acest gen de după încheierea războiului rece. Aceasta se înscrie în strategia convenită în iulie anul trecut de liderii Alianţei pentru a linişti statele foste membre ale blocului sovietic alarmate de preluarea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea, în 2014.

Citește și: BOMBĂ Ce urma să i se întâmple lui Kim Kardashian la Paris: Declarațiile șocante ale unui jefuitor

Alianţa Nord-Atlantică a decis să desfăşoare în Europa de nord-est, prin rotaţie, patru batalioane cu un total de 3.000 până la 4.000 de militari, pentru a semnala că este gata să-şi apere membrii estici în faţa unei agresiuni din partea Rusiei. Desfăşurarea de forţe este concentrată în Polonia şi cele trei republici baltice, Estonia, Letonia şi Lituania, care se tem că Moscova ar putea încerca să le destabilizeze prin atacuri informatice, incursiuni teritoriale sau alte mijloace.

Rusia, care neagă că ar avea astfel de intenţii, a calificat atitudinea NATO drept agresivă şi ameninţătoare, mai aminteşte Reuters.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.