Germania va instrui Armata Republicii Moldova! Soldații vor fi familiarizați cu drone și echipamente mobile de campanie

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 19-09-2024

Actualizat: 19-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: agerpres.ro

Germania va instrui Armata Republicii Moldova cu drone, echipamente mobile de campanie și modernizarea punctelor medicale, conform stiripesurse.md.

Va fi construit și un centru de întreținere tehnică, iar la Armata Națională va fi creată o rețea unică informatică.

De menționat că programul NU prevede livrări de arme și muniții sau instruire permanentă. Managementul acestor proiecte va fi asigurat de un grup consultativ din care vor face parte reprezentanți ai forțelor armate germane, care vor fi detașați în Republica Moldova pe un termen de patru ani. Respectiv, în cadrul Programului, Ministerul Federal de Externe german va fi responsabil de finanțarea proiectelor, iar Ministerul Federal al Apărării german – de detașarea echipelor consultative”, se menționează într-un comunicat al Parlamentului.

După semnare, Acordul va fi propus spre ratificare în plenul Parlamentului. Cooperarea dintre Republica Moldova și Republica Federală Germania în domeniul militar a început în anul 2003.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri