DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Germania va retrage cetățenia combatanților străini care au luptat pentru Statul Islamic

Statul Islamic

Uniunea creştin-democrată (CDU) aflată la guvernare în Germania vrea ca combatanţii străini care au luptat în slujba Stat Islamic (SI) şi care au dublă cetăţenie să fie lipsiţi de cetăţenia germană, relatează dpa, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Victor Ponta anunță BREAKING NEWS: 'Ponta îl laudă pe Dragnea: Da, chiar îl laud!'

CDU, care conduce un guvern de mare coaliţie împreună cu formaţiunea de centru-stânga SPD (social-democraţii germani), a anunţat luni că doreşte ca ministrul justiţiei Katarina Barley să înainteze o propunere legislativă în acest sens cât de curând posibil.

Secretarul general al CDU, Paul Ziemiak, a spus că ministrul nu a reuşit timp de mai multe luni de zile să acţioneze în baza unei propuneri avansate de Ministerul de Interne şi că adoptarea unei astfel de iniţiative "este şi o chestiune de securitate în Germania, dacă aceşti oameni vor să se întoarcă".

Numai circa o treime dintre germanii care au plecat în Orientul Mijlociu pentru a se alătura Stat Islamic au dublă cetăţenie. Celor care au numai cetăţenie germană trebuie să li se permită să revină în Germania, în conformitate cu Constituţia ţării.

SUA au făcut apel la statele lumii să-i primească înapoi pe cetăţenii lor care au devenit combatanţi străini sau susţinători în cadrul structurilor grupării Stat Islamic.

În contextul în care gruparea SI este pe cale să se prăbuşească în ultima sa redută din Siria, mulţi combatanţi străini au fost capturaţi de Forţele democratice siriene conduse de kurzi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.