Ministrul german de Interne a recunoscut sâmbătă existenţa unor obstacole juridice în calea creării de "centre de returnare" pentru a găzduirea solicitanţilor de azil respinşi care nu pot fi retrimişi în ţările lor de origine, relatează AFP citat de agerpres.
"Suntem la începutul unui proces", a declarat Alexander Dobrindt la încheierea unui summit pe tema migraţiei, la München, cu mai mulţi miniştri europeni.
Potrivit ministrului din Partidul Creştin-Social (CSU), au avut deja loc primele "experimente" care au scos la iveală "obstacole juridice".
"Diferite state europene au de acum opinii divergente în aceasta privinţă", a adăugat el.
Scopul este de a înfiinţa aceste "centre de returnare" în terţe ţări, deci "în afara Europei, care nu sunt ţările de origine ale migranţilor şi în care aceştia ar fi transferaţi", potrivit ministrului.
Acest lucru necesită cooperarea acestor ţări şi a Comisiei Europene, dar forma exactă a acestei cooperări rămâne de definit.
Comentează