Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Germania vrea să își extindă puterea militară din NATO: propune să deţină 10% din alianță

NATO

Contribuţia de 2% din PIB la bugetul Alianţei Nord-Atlantice şi-a pierdut relevanţa, consideră ministrul german al Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, propunând în schimb ca Berlinul să asigure 10% din capabilităţile militare NATO, informează Mediafax.

Citește și: Întreaga flotă de avioane Boeing 747 va fi retrasă din circulație, ca urmare a efectelor generate de coronavirus

Alianţa Nord-Atlantică le cere statelor membre să majoreze contribuţiile bugetare în domeniul apărării până la nivelul de 2% din PIB. Administraţia Donald Trump a somat în mai multe rânduri ţările membre NATO, în principal Germania şi Franţa, să majoreze contribuţiile bugetare. Guvernul Angela Merkel a transmis înaintea crizei pandemiei că va atinge un nivel al bugetului apărării de 1,5% din PIB până în 2024.

Însă acum, în contextul crizei pandemiei, Guvernul Angela Merkel pare să considere că raportul contribuţie bugetară / PIB nu mai este un reper. "Este clar că, în contextul crizei coronavirusului, cota procentuală din PIB a bugetului apărării nu mai reprezintă un indicator, dat fiind că valoarea PIB-ului a scăzut", a explicat Peter Tauber, secretar de stat pentru Relaţia cu Parlamentul în cadrul Ministerului german al Apărării.

Oficialul guvernamental a afirmat că ministrul german al Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, nu mai consideră relevantă cota de 2% din PIB. "În acest context, ministrul Apărării evidenţiază ideea furnizării de către Germania a 10% din capabilităţile NATO. Indiferent de scăderile economice conjuncturale, acest indicator facilitează şi eficientizează cuantificarea capabilităţilor militare", a argumentat Peter Tauber, potrivit grupului media RedaktionsNetzwerk Deutschland (RND).

Ulterior, Annegret Kramp-Karrenbauer, ministrul german al Apărării, a confirmat propunerea. "Tema contribuţiei de 2% este doar o cifră şi vedem că, în contextul scăderii valorii PIB-ului, poate fi atins un procent mai mare fără a fi oferite de fapt fonduri suplimentare pentru apărare", a declarat Annegret Kramp-Karrenbauer în cursul unei întâlniri cu ministrul slovac al Apărării, Jaroslav Nad.

"Vreau ca în spatele contribuţiei de 2% să stea capabilităţi concrete, de care avem nevoie pentru securitate şi pentru care am asumat angajament în cadrul NATO. Concret, pentru anul 2030, 10% din capabilităţile NATO, ceea ce înseamnă că noi am profita de 90% din capabilităţile NATO oferite de alte state membre", a explicat Annegret Kramp-Karrenbauer, potrivit publicaţiei Der Spiegel.

Pe fondul disputelor cu Guvernul de la Berlin, preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat recent retragerea a 10.000 din totalul de 34.500 de militari americani staţionaţi în Germania.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.