Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Germanul Tommy Haas şi-a anunţat retragerea din tenisul profesionist

antena3.ro
tenis

Jucătorul german Tommy Haas, fostul număr doi mondial, şi-a anunţat oficial retragerea din tenisul profesionist, joi la Indian Wells (SUA), punând astfel capăt unei cariere de peste două decenii în circuitul ATP, informează agenţia Reuters.

Haas, în vârstă de 39 ani, care ocupă în prezent postul de director al turneului de la Indian Wells, şi-a făcut cunoscută decizia de retragere într-un discurs emoţionant, la scurt timp după ce bunul său prieten Roger Federer s-a calificat în semifinale, în urma victoriei înregistrate în faţa sud-coreeanului Hyeon Chung.

"Mă consider extrem de norocos că am fost capabil să joc tenis profesionist timp de peste două decenii. Sportul mi-a oferit prietenii dragi, posibilitatea de călători în întreaga lume şi de a-mi crea amintiri incredibile. M-a învăţat, de asemenea, foarte mult despre ceea ce înseamnă să faci faţă provocărilor, să te lupţi şi să le depăşeşti", le-a spus Haas spectatorilor prezenţi pe terenul central de la Indian Wells, printre care s-au aflat şi două foste glorii ale tenisului, Rod Laver şi Pete Sampras, potrivit Agerpres.

Tommy Haas a atins de trei ori semifinalele la Australian Open şi a acces o dată în penultimul act al turneului de la Wimbledon, în 2009. El are în palmares 15 titluri la simplu, ultimele două obţinute în 2013, la Munchen şi Viena.

Germanul a a cucerit, totodată, o medalie olimpică de argint, cu ocazia JO de vară de la Sydney, din anul 2000. El s-a aflat pe poziţia a doua în clasamentul ATP în anul 2002.

Cu 569 de victorii în circuitul ATP, Tommy Haas a fost numit director al turneului californian în iunie 2016 de către proprietarul competiţiei, Larry Ellison. În acel moment, jucătorul se afla în fază de recuperare după o ruptură de ligamente.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.