Gest extrem! Un bărbat și-a dat foc lângă un liceu din Râmnicu Vâlcea

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 23-05-2023

Actualizat: 23-05-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un bărbat și-a dat foc, marți dimineață, lângă un liceu din Râmnicu Vâlcea. Focul a fost stins de pompieri, însă bărbatul a murit.

Pompierii din Vâlcea au fost alertați puțin înainte de ora 9.00 că o persoană și-a dat foc în zona Liceului Economic în Râmnicu Vâlcea.

„Imediat, la fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă şi o autospecială de intervenție rapidă, din cadrul Gărzii de Intervenție Râmnicu Vâlcea, precum și o ambulanță aparținând SAJ, cu medic. Pompierii militari au acționat de urgență pentru stingerea incendiului. Din păcate, a fost declarat decesul de către medicul prezent la fața locului”, a informat ISU Vâlcea.

Conform unor surse, este vorba despre un bărbat, neidentificat până la această oră.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri