GEST SIMBOLIC - Papa Francisc a trimis un CADOU pentru familia lui Diego Maradona

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 26-11-2020

Actualizat: 26-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos - George Călin

Papa Francisc i-a trimis familiei lui Diego Maradona un rozariu binecuvântat, prin intermediul ambasadorului Argentinei la Roma, Roberto Carles, relatează infobae.com.

Ambasadorul, prezent dimineaţa la o ceremonie privată, a înmânat rozariul familiei starului argentinian, dar le-a şi transmis fiicelor fostului fotbalist cuvinte de consolare din partea Suveranului Pontif.

Papa Francisc s-a rugat pentru Maradona în ultima perioadă, când fostul fotbalist a avut probleme de sănătate şi a fost operat, dar şi miercuri seară, după aflarea veştii decesului, potrivit vaticannews.va, conform News.ro.

Citește și: Autopsia PRELIMINARĂ: care a fost CAUZA decesului lui Diego Maradona

Papa Francisc şi Diego Maradona s-au întâlnit de mai multe ori. O întâlnire memorabilă a fost cea din 4 septembrie 2014, de la Casa Santa Marta, înaintea unui meci caritabil, când Maradona i-a oferit papei un tricou cu numărul 10 şi cu numele Francesco pe spate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri