Gestul făcut de Eduard Hellvig a doua zi după anunţul lui Iohannis - surse

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 20-02-2015

Actualizat: 20-02-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Klaus Iohannis a anunţat joi că l-a propus pe europarlamentarul PNL Eduard Hellvig pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii (SRI). Postul este vacant după demisia lui George Maior.

Hellvig nu stă degeaba după anunţul lui Iohannis, ci a început personal negocierile pentru a-şi asigura sprijinul necesar în Parlament. Potrivit unor surse politice, directorul desemnat al SRI ar fi avut în cursul zilei de vineri consultări şi convorbiri cu lideri ai partidelor parlamentare, pe tema votului de săptămâna viitoare din Parlament.

Până în prezent, liderii PNL, PC, UNPR, UDMR şi formaţiunea lui Mircea Geoană şi-au exprimat susţinerea pentru Eduard Hellvig. Călin Popescu Tăriceanu a avut şi el o declaraţie prin care a lăsat să se înţeleagă că este de acord cu desemnarea europarlamentarului. PSD, prin vocea premierului Victor Ponta, a anunţat că va lua o decizie luni.

Citeşte şi:

Klaus Iohannis confirmă STIRIPESURSE.RO: Eduard Hellvig e noul șef al SRI

Eduard Hellvig, primul mesaj după ce i s-a propus șefia SRI: Consolidarea statului de drept

Victor Ponta, despre Eduard Hellvig: Coautor la lovitura de stat din 2012. Ironie pentru Iohannis

Încă un partid din coaliţia de guvernare îşi afirmă susţinerea pentru Eduard Hellvig

Mircea Geoană anunță că face coaliție pentru Eduard Hellvig

Călin Popescu Tăriceanu e de acord cu Klaus Iohannis

Foștii colegi din PC ai lui Eduard Hellvig anunță că-i dau votul în Parlament

UDMR sare în sprijinul președintelui Klaus Iohannis

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri