"Cetăţenii trebuie să fie trataţi cu respect atunci când călătoresc", este mesajul clar transmis de europarlamentarul Gheorghe Falcă (PNL/PPE) în Comisia pentru Transport şi Turism. Poziţia luată de europarlamentar a fost susţinută în contextul votului privind noile reguli pentru drepturile pasagerilor aerieni.
Gheorghe Falcă (PPE) îşi exprimă sprijinul ferm pentru menţinerea şi consolidarea protecţiei cetăţenilor europeni în faţa întârzierilor şi anulărilor de zboruri.
"Drepturile pasagerilor europeni nu sunt negociabile. Poziţia noastră este clară: oamenii trebuie să fie trataţi corect şi cu respect atunci când călătoresc. Nu putem accepta nicio slăbire a regulilor existente, aşa cum propun unele state membre în Consiliu, inclusiv reducerea nivelului de compensaţie pentru întârzieri", a declarat Gheorghe Falcă.
Regulamentul european privind drepturile pasagerilor (EC 261/2004) stabileşte în prezent că pasagerii au dreptul la compensaţii financiare în cazul întârzierilor mai mari de trei ore - un prag pe care Grupul PPE îl apără fără ezitare.
"În spatele fiecărei întârzieri sunt oameni reali, cu vieţi reale - întâlniri ratate, momente de familie pierdute, obligaţii profesionale amânate. De aceea, PPE susţine ferm menţinerea pragului de trei ore pentru compensaţii şi reguli clare, simple şi aplicabile în favoarea pasagerilor," a subliniat Falcă.
Un alt element esenţial susţinut de Grupul PPE priveşte dreptul pasagerilor de a transporta gratuit un bagaj de mână la bordul aeronavei.
"Pasagerii trebuie să aibă întotdeauna dreptul de a lua cu ei un bagaj de mână, fără costuri suplimentare, în limitele dimensiunilor maxime de 100 cm (suma lungimii, lăţimii şi înălţimii) şi cu o greutate maximă de 7 kilograme. Transportul acestui bagaj nu poate fi condiţionat de taxe suplimentare ascunse sau politici abuzive ale companiilor aeriene. Bagajul de mână poate fi depozitat fie în cabina aeronavei, fie în cala acesteia, în funcţie de spaţiul disponibil. Transportatorii aerieni pot refuza acceptarea bagajului de mână doar din motive de siguranţă legate strict de greutatea sau dimensiunea acestuia raportate la caracteristicile aeronavei, nu din motive comerciale. Prin această prevedere, ne asigurăm că drepturile pasagerilor sunt respectate şi că transparenţa rămâne o regulă în transportul aerian european", transmite eurodeputatul, potrivit Agerpres.
Printre măsurile concrete şi imediate care trebuie transpuse în regulament se numără: -introducerea formularului precompletat pentru rambursări şi compensaţii-; -compensaţie imediată în caz de refuz la îmbarcare-; -dreptul pasagerilor la alegere între bilet fizic sau digital-; -interzicerea taxării suplimentare pentru aşezarea copiilor lângă părinţi-; -informaţii clare şi asistenţă obligatorie pentru pasageri în caz de perturbări ale zborurilor.
"Vom continua să apărăm interesele cetăţenilor europeni şi ale familiilor care călătoresc. Industria aviatică trebuie sprijinită, dar nu în detrimentul pasagerilor. Echilibrul este posibil şi necesar", a conchis Gheorghe Falcă.
Comentează