Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a ajuns în această dimineață la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, unde este audiat în calitate de martor cu privire la un incident din campania electorală, informează Press Alert.
„Am fost chemat în calitate de martor în legătură cu un incident petrecut în campania electorală. Dacă erau probleme, nu eram aici, ci dincolo (DNA -n.r.)”, a declarat Falcă, la intrarea la audieri.
Potrivit sursei citate primarul Aradului a fost chemat într-un dosar referitor la un comisar de poliție din Arad care a fost reclamat că ar fi folosit forța ilegal atunci când un bărbat ar fi refuzat să părăsească o secție de votare.
Comentează