Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gheorghe Flutur și-a lansat decalogul contra extremism: Nu daţi like-uri la lichele, vor veni vremuri mai grele

gheorghe flutur simion

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava Gheorghe Flutur a prezentat duminică, un decalog de luptă împotriva extremisului în cadrul unui miting organizat împotriva acestui curent. El a precizat că oameni prezenţi au scandat “Nu daţi like-uri la lichele, vor veni vremuri mai grele” şi a precizat că mesajul trebuie să fie de pace, dar a avertizat “să nu ne ia cineva de proşti că uităm sau nu ştim cine sunt în spatele acestor mişcări”, referindu-se la acţiunile AUR.

Flutur a organizat duminică, în Suceava, un miting împotriva extremisului.

“Noi avem fapte în spate. Societatea civilă trebuie să fie mai curajoasă. Am să citesc de aici, de la Suceava, decalogul de luptă împotriva extremiştilor, aşa cum îl văd eu, putem să-l completăm. Este un început. Trebuie să luptăm, dragii mei, în primul rând pentru siguranţa noastră, a dumneavoastră, a poporului român. Da, siguranţă şi securitate, cine ne apără? Suntem din fericire sub umbrela NATO şi a Uniunii Europene. Acolo trebuie să rămânem, să fim apăraţi. Trebuie să ne apărăm economic în interiorul Uniunii Europene. Tot siguranţa este. E primul punct de la Suceava”, a afirmat preşedintele CJ Suceava.

El a precizat că avem nevoie de modele în societate.

“Al doilea. Modele, nu lichele, oameni buni. Avem nevoie în societate de modele. Asta vă cer să faceţi, să fie scoase modelele în faţă şi este ceva normal. Auziţi ce spun oamenii acolo: Nu daţi like-uri la lichele, vor veni vremuri mai grele!”, a mai afirmat Gheorghe Flutur.

El a afirmat că trebuie încurajată competenţa.

“Încurajăm competenţa, valoarea! Mai mult trebuie să facem, în primul rând, noi, politicienii! Iniţiativa, dezvoltarea, judecaţi pe oameni după ce au făcut! Nu mediocritatea, competenţa! Şi aici daţi like la competenţă şi daţi eject la prostie, oameni buni! Ăsta-i îndemnul meu de la Suceava şi sunt convins că va fi ascultat de o ţară întreagă! Gândim pozitiv! Haideţi să alungăm ura că avem de construit. Avem multe lucruri frumoase făcute. Scoateţi-le în evidenţă. Poporul acesta are valori, are patrimoniu. S-au făcut şi lucruri bune în această ţară. Parcă prea mult vrem să vorbim de rău. Aruncaţi răul, vorbiţi şi de faptele bune, de exemplele bune din societate.

Respectăm regulile, să respectăm regulile. Multă lume nu înţelege. Eşti intrat într-o Uniune Europeană, în NATO, ai şi drepturi, ai şi obligaţii. Regula respectată înseamnă să te ţii de cuvânt, înseamnă că dacă vrei respect şi tu trebuie să respecţi. Nu numai să ne punem la butonieră că luptăm pentru drepturi, da, dar începând cu mine trebuie să fiu onest şi să respect regulile”, a mai afirmat Flutur.

El a s-a referit apoi la vigilenţă şi la valorile morale.

“Să fim mai vigilenţi. Ce înseamnă vigilenţă? Înseamnă noi, cei care conducem, să fim monitorizaţi, să dăm socoteală mai des, să fim criticaţi când greşim, poate o palmă pe umăr atunci când se fac lucruri bune, dar vigilenţa înseamnă o societate civilă mai atentă, vigilentă, uneori inconvenabilă pentru noi politicienii, dar aşa ne putem face bine.

Valorile morale mai în faţă oameni buni. Onoare, demnitate, asumarea răspunderii au cam dispărut. Astea trebuie promovate şi nu eu trebuie să vorbesc cel mai tare aici, societatea civilă. Noi trebuie să respectăm mai mult aceste valori de moralitate. Parcă prea uşor unii cred că au trecut 34 de ani urmaşi ai comuniştilor din Comitetul Central ne dau nouă astăzi lecţii la Suceava şi noi ne-am făcut că nu-i vedem. Stop joc şi acestor indivizi, ştiu ei la cine mă refer”, a mai transmis preşedintele CJ Suceava.

content-image

El i-a îndemnat pe oameni să spună adevărul chiar dacă acesta doare.

“Spuneţi adevărul în faţă, adevărul doare de multe ori, trebuie spus în faţă pentru fiecare dintre noi. Asta ne va face să ne facem bine sau unii să dispară dacă îi pui adevărata oglindă în faţă. Aş putea vorbi mult. Mesajul nostru trebuie să fie de pace, dar să nu ne ia cineva de proşti că uităm sau nu ştim cine sunt în spatele acestor mişcări, şi în faţă, dar şi în spate. Vă garantez că pe principiul adevărului le veţi afla pe toate”, a mai declarat Gheorghe Flutur.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a mai vorbit despre valorile naţionale şi de faptul că trebuie să fim uniţi în ţară pentru a fi puternici în Europa

“Valorile naţionale, da, dragii mei, toţi le trâmbiţăm, bundiţă sau pufoaică, mi-au spus să-mi iau bundiţa, mi-o iau, mă mândresc cu ea. Ce faceţi cu pufoica de la ruşi cei care arătaţi cu degetul, să nu uitaţi niciodată răul făcut de rubaşcă şi de cei care le-au purtat şi astăzi le au pe sub alendeloane, dar tot pufoici au şi să fim necruţători cu ei la vot! Asta este ce vreau să vă transmit. Să nu creadă cineva că în 34 de ani generaţia tânără poate nu ştie! Dar cei care am prins ştim ce a însemnat comunismul! Ştim asta!

Uniţi acasă, mai puternici în Europa, dar dacă acasă suntem dezbinaţi, dacă e circul în Parlament pe care îl vedeţi, dacă faci o faptă bună şi eşti măzgălit de gălăgioşi, nu e în regulă, se uită o lume întreagă la noi. Ca să fii recunoscut şi puternic afară, trebuie să fii unit acasă. Oare înţeleg unii aceste lucruri? Sau cine jigneşte mai tare? Uitaţi-vă, nu mă plâng, că sunt un om puternic. Din mine la Suceava, unele forţe politice au făcut concurs de darts, cine dă mai tare în Flutur. Mai tare m-au călit”, a mai declarat Flutur.

Spre finalul discursului preşedintelui CJ Flutur, pe scenă a urcat un tânăr care avea un bilet de avion pentru liderul AUR George Simion.

“O soluţie, să scăpăm de extremism. Un bilet de avion Bucureşti - Moscova pentru George Simion! Vă rog să-l căutaţi, să-i daţi biletul de avion spre Moscova!”, a mai afirmat Flutur.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.