Social Innovation Solutions lansează, marţi, la sediul Guvernului, Ghidul de bune practici "Climate Paths", un instrument strategic care include şi bune practici româno-norvegiene, menite să transforme cercetarea, economia şi politicile de mediu.
Potrivit organizatorilor evenimentului, printre cei care vor susţine discursuri se află: Ştefan Radu Oprea - Cancelaria prim-ministrului României, Bogdan Ivan - ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel David - ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihaela Frăsineanu - Consilier de Stat, Cancelaria prim-ministrului, Alexandru Avram - secretar general Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mihaela Doni - director general Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie, şi Ciprian Stănescu - preşedintele Social Innovation Solutions, potrivit Agerpres.
Ghidul face parte dintr-un efort mai amplu al proiectului "Climate Paths: Innovative Methods for Mitigating Climate and Environmental Impact", implementat de Social Innovation Solutions în parteneriat cu Cancelaria Prim-Ministrului României şi Smart Innovation Norway, prin "Open Call for Bilateral Cooperation in the Green Transition", finanţat prin EEA and Norway Grants 2014 - 2021 şi operat de Innovation Norway.






























Comentează