Gică Hagi anunță că Ianis pleacă: 'Suntem aproape. Aproape, adică mai e o lună'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 01-05-2019

Actualizat: 01-05-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.romaniatv.net

Mutarea lui Ianis Hagi de la Viitorul la un club din străinătate, existând deja interesul unor cluburi ca Sevilla, Inter, Genk sau Standard Liege pentru el, e cea mai mediatizată.

Acum, Gică Hagi, managerul clubului constănţean şi părintele mijlocaşului de 20 de ani, a venit cu detalii despre transferul ce va avea în vară.

”Pasul ideal pentru Ianis ar fi o echipă foarte bună, care joacă fotbal, care îl include în proiect sută la sută. El se duce acolo să joace, e tânăr şi trebuie să joace...Trebuie să joci ca să progresezi. Să fac paşii următori. Acesta este obiectivul clubului, al lui în primul rând şi al clubului, ca să îi găsim o echipă. Dar, sunt echipe interesate de el, nu ne plângem", a declarat Gică Hagi la Telekom Sport.

"Ianis trebuie să facă pasul afară în vară şi îl va face. Suntem aproape. Aproape, adică mai e o lună", a mai spus "Regele", care a adăugat că-şi doreşte ca mutarea să aibă loc înainte de EURO 2019, campionat ce va începe la data de 16 iunie: "Aşa cred că va fi. Dacă nu, vom aştepta. Dacă vom aştepta, va fi mai scump. Am spus-o şi pe asta. Veniţi acum, că după întâi va fi mai scump, iar înainte de întâi va fi mai ieftin".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri