DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Gică Hagi, după victoria împotriva lui Dinamo: 'M-au surprins şi pe mine cât de bine au jucat'

Inquam Photos / Daniel Stoenciu
Hagi Viitorul Constanta

Gică Hagi a obţinut o victorie importantă împotriva lui Dinamo, scor 4-1, şi a recunoscut că jucătorii săi l-au luat prin surprindere datorită modului în care au jucat, scrie Mediafax.

De asemenea, "Regele" a anunţat că va îmbunătăţi lotul în pauza de iarnă, a vorbit despre Ianis Hagi şi i-a răspuns lui Mircea Rednic, care l-a tras de urechi pe fiul său prin intermediul unei declaraţii.

"Cred că Viitorul a produs fotbal şi a dus la situaţii bune de joc. M-au surprins şi pe mine cât de bine au jucat. În octombrie-noiembire-decembrie jucăm bine, în fiecare an. Le-am arătat victoria cu 5-1 de la ei de acasă. Toate meciurile sunt echilibrate, va câştiga echipa care va alerga mai mult. Cred că Viitorul a arătat acest lucru, că e dispusă la efort, fiecare jucător a făcut bine.

Vorbim despre play-off, luăm fiecare meci în parte, încercăm să creştem. La noi, tot ce se întâmplă e de la bine în sus. Vrem să fim acolo sus, să ne batem cu echipele puternice din România. Vrem să fim fericiţi de sărbători şi după vedem dacă putem lăsa jucătorii să plece. În iarnă trebuie să facem un lot mai bun.

Dacă Viitorul nu plătea 2 milioane de euro pentru Ianis... am plătit ultima tranşă. Am avut încredere că ne poate ajuta. Viitorul a putut face o investiţie mare. Să nu uite că acest club l-a crescut şi că va ajunge la un nivel important. E curtat, sunt discuţii, nu e nimic concret", a declarat patronul şi antrenorul Viitorului, la DigiSport.

Citește și: Infotrafic: Circulaţia feroviară este întreruptă între Târgu-Jiu şi Bumbeşti-Jiu

La reacţiile de după partidă, Mircea Rednic a declarat, printre altele, că Ianis e un fotbalist bun, dar că ar trebui să nu mai cadă atât de uşor, cu trimitere la faultul lui Vlad Olteanu asupra decarului Viitorului, în urma căruia dinamovistul a primit al doilea cartonaş galben.

Gică Hagi a oferit un răspuns elegant: "Eu zic că Ianis a făcut ce trebuie. Mircea îi dă sfaturi, iar el trebuie să-l asculte cu ambele urechi. Noi am crezut în Ianis, i-am spus că trebuie să fie liderul echipei, să ne tragă în sus. A crescut în fiecare meci şi ne bucurăm că ne ajută să facem lucrurile bine. Încă are 20 de ani, încă mai are lucruri de făcut, încă e în proces de dezvoltare. Trebuie să arate mai bine", a adăugat fostul decar al naţionalei pentru sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.