DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Gică Hagi reformează campionatul intern: 'Campionat primăvară-toamnă. Terenurile sunt bune, nu mai este nevoie de încălzire, nu suntem dependenţi de climă'

www.mediafax.ro
Gică Hagi

Gică Hagi vine cu o idee revoluţionară, care să schimbe total întrecerea internă. Spune că este necesar să se modifice programul competiţional al Ligii 1 Betano, prin implementarea unui campionat de tip primăvară-toamnă, scrie mediafax.

citește și: Decizia radicală luată de Gică Hagi! Ce se va întâmpla cu echipa sa

Astfel, echipele nu se vor mai confrunta cu probleme legate de condiţiile meteo. ”Cel mai simplu, campionat primăvară-toamnă. Terenurile sunt bune, nu mai este nevoie de încălzire, nu suntem dependenţi de climă. Este obligatoriu să ai nocturnă, ca să jucăm vara la o oră cât mai târzie, sunt mai uşor de omologat stadioanele. Asta este, unii o să aibă concediu vara, iar noi o să jucăm fotbal. Trebuie să ne adaptăm la clima României”, a declarat tehnicianul Viitorului, conform Gsp.ro.

Hagi are şi o a doua varinată, dar mult mai costisitoare. Sistemul de desfăşurare să rămână acelaşi, dar terenurile să fie prevăzute cu sisteme de încălzire şi să fie acoperite. ”A doua variantă implică bani mulţi, încălzire foarte bună, terenuri acoperite. Toate reşedinţele de judeţ să facă stadion acoperit, la standard european, care să se închidă şi nu mai avem probleme cu zăpadă. 41 de stadioane frumoase, moderne şi jucăm şi de Crăciun. Important este să creezi condiţii favorabile. Şi nu vorbim doar despre meciuri, trebuie să ai şi terenuri de antrenament cu încălzire. Sunt nişte costuri mari şi este dificil de realizat, ţinând cont de situaţia financiară”, a încheiat Hagi.

Modificările propuse de Gică Hagi vin pe fondul ultimelor meciuri din campionat. Chiar echipa sa a fost protagonista unui eveniment mai puţin obişnuit. Viitorul a fost nevoită să amâne partida cu FCSB, din etapa trecută, de la Piteşti, din cauza problemelor cu ceaţa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.