Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gică Popescu, la un pas de ELIBERARE

gica popescu

Tribunalul Ilfov judecă miercuri o contestaţie a DNA la decizia Judecătoriei sectorului 4 prin care s-a dispus eliberarea condiţionată a fostului căpitan al naţionalei de fotbal, Gheorghe Popescu. 

Judecătoria sectorului 4 a admis pe 5 octombrie cererea de eliberare condiţionată din închisoare a lui Gheorghe Popescu, care execută la Penitenciarul Jilava o pedeapsă de trei ani, o lună şi zece zile, primită în dosarul transferurilor din fotbal. 

Un procuror de la DNA a declarat, la acea dată, la Judecătoria sectorului 4, că la dosar nu există dovezile în baza cărora Comisia din Penitenciarul Jilava a făcut caracterizările în cazul lui Gheorghe Popescu şi nici dacă au caracter ştiinţific cărţile scrise de acesta în închisoare. 

Procurorul a solicitat amânarea procesului în care Gheorghe Popescu solicită eliberarea condiţionată, pentru a fi verificate cărţile scrise de acesta, deoarece la dosar nu sunt enumerate nici măcar titlurile. 

Cererea DNA a fost respinsă de judecător, pe motiv că nu poate stabili dacă o lucrare este ştiinţifică sau nu.

Vezi şi: Detaliile pe care le dau judecătorii despre Gică Popescu: Ce au găsit după un an și jumătate

La dosarul trimis în instanţă, Comisia de la Penitenciarul Jilava arată că Gheorghe Popescu are o condamnare de 1.137 de zile, din care a executat efectiv 570 de zile, la care se adaugă 211 zile calculate ca urmare a muncii prestate în detenţie, astfel încât el a îndeplinit fracţia de 2/3 din pedeapsă necesară pentru eliberarea condiţionată. 

În caracterizarea de la dosar se mai arată faptul că Gheorghe Popescu a elaborat şi publicat patru lucrări ştiinţifice, în perioada septembrie 2014 - martie 2015, însă nu sunt amintite şi titlurile acestor cărţi. 

Tot la caracterizare se precizează că Gheorghe Popescu a participat în Penitenciarele din Jilava şi Rahova la mai multe activităţi artistice, educative şi religioase, şi anume concursuri tematice, dezbateri, redactare reviste, cenacluri literare, modulele: "Iniţiere IT", "Mari imperii", "Educaţie economică", "Literatură română", dar şi programe: "Educaţie prin sport", "Cuvântul care zideşte", "Lăudaţi pe Domnul", Programul "Biserica Ortodoxă Română", "Forţă şi culturism". 

"Am respectat decizia instanţei, doresc să fiu folositor societăţii şi să fiu alături de familia mea", a declarat, în octombrie, Gheorghe Popescu în sala de judecată. 

Pe 4 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Gheorghe Popescu în dosarul transferurilor din fotbal la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani, el având şi interdicţia de a fi reprezentant al unui club de fotbal pe durata unui an după ce va fi eliberat din penitenciar. 

Acuzaţiile la adresa lui Gheorghe Popescu se referă la nedeclararea unor sume de bani în legătură cu transferurile fotbaliştilor Lucian Sânmărtean (de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos, Grecia) şi Florin Bratu (de la Rapid la Galatasaray, Turcia), informează Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.