Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gigel Știrbu solicită efectuarea unui audit public extern la Societatea Română de Televiziune

gigel stirbu

Preşedintele Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor, liberalul Gigel Ştirbu, a transmis o adresă Curţii de Conturi prin care solicită efectuarea unui audit public extern la Societatea Română de Televiziune (SRTv), potrivit Agerpres.

"Având în vedere că, în urma nenumăratelor mele solicitări, scrise şi verbale, adresate doamnei Doina Gradea, preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune, în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, aceasta nu a dorit să ofere un răspuns prin care să confirme sau să infirme dacă sumele exorbitante ce au fost vehiculate în presă, referitoare la banii publici care au fost cheltuiţi cu ocazia organizării Festivalului "Cerbul de Aur" 2018, dar şi cu plata colaboratorilor şi invitaţilor permanenţi la talk-show-ul "România 9", moderat de jurnalistul Ionuţ Cristache, sunt reale, am acţionat în consecinţă şi ieri (luni - n.r.) am transmis către Curtea de Conturi a României o adresă prin care am solicitat efectuarea unui audit public extern, mai exact am solicitat verificarea oportunităţii şi legalităţii utilizării fondurilor publice pentru încheierea de contracte de colaborare/ drepturi de autor cu terţe persoane pentru prestaţii în cadrul producţiilor proprii din cadrul Societăţii Române de Televiziune, pentru anul 2018", se arată într-o declaraţie de presă a liberalului. 

În solicitarea adresată preşedintelui Curţii de Conturi, deputatul PNL precizează că forul pe care îl conduce a solicitat SRTv date şi informaţii despre contractele de colaborare sau drepturi de autor încheiate şi plătite în 2018 de instituţie cu terţe persoane pentru activităţi în cadrul producţiilor proprii, însă acestea nu au fost transmise, fiind invocate clauze de confidenţialitate.

Citește și: Dacian Cioloș vrea modificarea Constituției. Schimbări MAJORE în justiție anunțate dacă o să câștige alegerile

Gigel Ştirbu motivează solicitarea către Curtea de Conturi prin faptul că au fost încălcate dispoziţii legale privind angajarea cheltuielilor din fonduri publice şi menţionează că aceste cheltuieli au fost angajate fără acordul Consiliului de Administraţie al SRTv. 

"Vă solicităm, în temeiul Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, să ne comunicaţi data efectuării auditului public extern solicitat şi să ne informaţi cu privire la cele constatate şi dispuse ulterior încheierii misiunii de audit", se mai arată în adresa transmisă Curţii de Conturi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.