Ministrul Culturii, Andras Demeter, afirmă, într-o declaraţie acordată AGERPRES, că prin modificările propuse de Ministerul Culturii (MC) la Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, autorii şi artiştii nu vor avea nimic de pierdut şi chiar pot câştiga mai mult.
Precizările ministrului Culturii survin unor opinii pro şi contra modificărilor propuse de MC la Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, exprimate în spaţiul public, potrivit Agerpres.
"Tema este una destul de tehnică şi poate nu atât de interesantă pentru toată lumea, dar foarte importantă pentru autori şi pentru utilizatorii care folosesc operele muzicale în scop ambiental ('comunicare publică' este termenul exact). Mai intervin aici şi organismele de gestiune colectivă şi, evident, fiecare parte implicată are observaţiile ei. Noi am ţinut cont de toate propunerile în măsura în care se subscriu legislaţiei şi practicii europene. Modificările din OUG, despre care discutăm, au fost solicitate de Comisia Europeană de 8 ani, în 2017, apoi în 2021, apoi în iunie 2025. Deci România amână punerea în acord cu legislaţia europeană şi continuă să o încalce de ani de zile, drept pentru care riscă penalităţi uriaşe, de zeci de mii de euro pe zi pentru fiecare zi de întârziere. Aceşti bani vor fi plătiţi de noi toţi, prin bugetul de stat", a declarat ministrul.
Ministrul Culturii a afirmat că amânările, sesizările şi comentariile apărute online sunt cauzate, pe de o parte, de o informare deficitară şi, pe de altă parte, de anumite interese, dar a asigurat că autorii şi artiştii nu vor avea nimic de pierdut, ci, dimpotrivă, vor putea câştiga mai mult.
"Iar beneficiarii muzicii, adică utilizatorii, vor plăti rezonabil, nimeni nu are interesul să provoace pagube sau complicaţii. Pe scurt, fiecare autor îşi poate gestiona propriile compoziţii în mai multe moduri: a) direct sau prin impresar, mandatar etc.; b) prin intermediul OGC (organisme de gestiune colectivă); c) prin intermediul entităţilor de gestiune independentă; d) mixt - adică o parte a repertoriului este autorizat direct, iar altă parte, prin OGC sau EGI. Este o situaţie similară economiilor care nu sunt depuse în acelaşi cont, la aceeaşi bancă, ci în conturi diferite, la bănci diferite, în funcţie de cele mai avantajoase condiţii contractuale, maximizând, pe cât posibil, profitul şi evitând riscurile", a spus Andras Demeter.
El a subliniat că, prin modificările propuse în OUG, ministerul doreşte "libertatea autorului şi interpretului, respect pentru beneficiar, adică utilizatorul muzicii în spaţii publice, şi un business corect pentru OGC".
"Da, de aceea sunt păreri diferite, pentru că în cazul altor creaţii se practică această tehnică şi actorii care au semnat zilele trecute scrisoarea de susţinere asta spun că toţi trebuie trataţi la fel, nu facem legi diferite în funcţie de interese financiare sau frici nemotivate. Îmi doresc să înţeleagă colegii din executiv complexitatea şi particularităţile situaţiei; ştim că nu e simplu nici chiar pentru mulţi profesionişti din domeniu, dar este important să facem toţi un efort pentru a nu ne trezi cu costuri pe care tot noi le vom plăti, şi atunci chiar nu va conta dacă opozanţii au fost jurişti, ingineri, actori sau muzicieni", a mai spus ministrul Culturii, Andras Demeter.
***
Potrivit Ministerului Culturii, ordonanţa care urmează să alinieze legislaţia naţională privind drepturile de autor şi drepturile conexe la normele şi practicile europene prevede eliminarea gestiunii colective extinse (LCEE) pentru comunicarea publică a operelor muzicale, măsură care pune pe primul loc voinţa autorului şi titularilor de drepturi, ca principiu fundamental al exercitării drepturilor exclusive, şi deschide piaţa către un mediu concurenţial modern, în deplină concordanţă cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) şi cu practicile statelor membre.
"În industria muzicală europeană, licenţierea individuală este o practică obişnuită, iar autorii trebuie să poată alege în mod liber între gestiunea individuală (direct sau prin impresari), organismele de gestiune colectivă (OGC) şi entităţile de gestiune independentă (EGI). Eliminarea LCEE încurajează concurenţa loială şi eficienţa pe piaţă. Apariţia şi funcţionarea EGI-urilor, precum Soundreef (Irlanda) sau Jamendo S.A. (Luxemburg), oferă alternative reale de licenţiere, stimulând în acelaşi timp creşterea calităţii serviciilor furnizate de OGC-uri", precizează sursa citată.
Autorii care apreciază că soluţiile individuale sau cele oferite de EGI nu răspund nevoilor lor pot mandata oricând un OGC, fapt ce conduce la creşterea numărului membrilor asociaţiei.
Scăderea nivelului remuneraţiilor colectate, invocată de OGC în spaţiul public, are în vedere comisionul (propriu) de administrare, nu veniturile efective ale autorilor, care continuă să încaseze remuneraţiile conform opţiunii liber exprimate (gestiune individuală sau EGI), drepturile autorilor străini rămânând protejate prin acordurile de reprezentare reciprocă dintre organismele din România şi cele din străinătate, inclusiv atunci când anumite drepturi sunt gestionate colectiv în regim facultativ.
Pentru a simplifica procedura de autorizare şi pentru a creşte transparenţa activităţii de colectare şi repartizare a OGC-urilor, Ministerul Culturii susţine instituirea unei metodologii unice şi înfiinţarea unui organism comun de colectare, în cazul comunicării publice a operelor în scop ambiental.
În prezent, există mai mulţi colectori comuni şi patru metodologii cu conţinut similar, dar cu proceduri diferite de licenţiere şi cu categorii/subcategorii distincte, ceea ce a generat de-a lungul timpului birocraţie, incoerenţe şi o bază de plătitori sub potenţial, mai informează Ministerul Culturii.




























Comentează