Gigi Becali a anunțat că Andrei Gheorghiță (23, aripă stânga) va fi împrumutat la Petrolul. Patronul campioanei spune că fotbalistul ar putea să fie o soluție pentru viitor.
Gheorghiță a venit în iarnă, de la Poli Iași. A jucat în 15 meciuri și dat un gol în poarta celor de la PAOK, în meciul câștigat de români cu 2-1.
„Îl «transferăm» înapoi pe Edjouma. Așa a zis MM. Plus de asta, am greșit-o. Trebuia să se facă comparație între Edjouma, Gheorghiță și Ștefănescu din punct de vedere al puterii, al valorii. Trebuia să aleg Edjouma, apoi Ștefănescu și Gheorghiță. Chiar și Băluță. Cum să pui Băluță cu Gheorghiță?!
Gheorghiță nu e luat pentru acum, ci să îl avem peste un an sau doi. El trebuia împrumutat. Vrem să îl dăm împrumut pe la Petrolul”, a transmis Gigi Becali la conferința organizată în Aleea Alexandru.
Andrei Gheorghiță, așteptat la Ploiești
„Îl vrem pe Andrei Gheorghiță. Am discutat puțin cu patronul clubului FCSB, dar și cu jucătorul. Vom vedea în zilele următoare dacă se va face transferul sau nu. Vedem care sunt condițiile.
Nu am intrat în mai multe detalii. Ni-l dorim pe jucător. Patronul a fost OK, iar jucătorul pare interesat. A rămas că ne auzim după dubla pe care o au cei de la FCSB”, spunea Claudiu Tudor, președintele clubului în urmă cu câteva zile.
Comentează