Gigi Becali i-a făcut echipa lui Dică pentru Europa League: 'Ăsta nu mai joacă nici în Liga 1'

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 07-09-2017

Actualizat: 07-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Gigi Becali a făcut lista UEFA. El a cerut ca doi jucători să fie lăsați în afară! Pe unul l-a mitraliat: ”Ăsta nu mai joacă nici în Liga 1”. Gigi Becali e de toate la Steaua, dar, în primul rând, antrenor. El a făcut lista UEFA pentru meciurile din Grupa G a Ligii Europa cu Viktoria Plzen, FC Lugano și Hapoel Beer Sheva.

De altfel, nu cu mult timp în urmă, același Becali a mai dezvăluit că-i va da „atribuțiuni” antrenorului Dică după șase luni, semn că acum acesta îndeplinește doar rolul de „secund”. „Eu am cerut ca Achim și Jorge să nu fie pe lista UEFA. Achim nu mai poate juca, avem 5 mijlocași centrali: Popescu, Pintilii, Morais, Nedelcu și cu Filip. Din ăștia joacă doar doi, el nu poate juca în fața lor.

Am vrut să îl dăm, nu mai poate juca nici în Liga 1, iar Jorge, de ce să avem 4 fundași centrali, de ce să avem în plus? Dacă e să se întâmple ceva, avem soluții”, a declarat Becali, la Pro X. În afara celor doi pedepsiți de patron, au mai fost lăsați în afara listei UEFA tinerii Daniel Benzar și Paul Szecui, portarul Eduard Stăncioiu și Marian Pleașcă, ultimul fiind jucătorul pe care Dică îl înghite cel mai puțin.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri