Vizita de stat în China a premierului italian, Giorgia Meloni a fost însoţită de multe controverse. Motivul disputei: prezența fiicei sale Ginevra. Nu este prima dată când Meloni este criticată pentru alegerea de a-și duce fiica într-o călătorie oficială. S-a întâmplat şi în 2022, în timpul summitului G20 de la Bali. „Am dreptul să fiu mamă așa cum cred”, a răspuns atunci premierul, apărându-și decizia. De data aceasta, însă, a fost criticată și pentru că a coborât treptele avionului în faţa fotografilor cu fetița lângă ea, conform Euronews, scrie Rador Radio România.
"Mă face să zâmbesc faptul că anumite persoane se consideră atât de superioare din punct de vedere moral încât pot învăța o mamă cum să-și crească fiica. Eu, cred totuși, că fiecare mamă știe ce este mai bine pentru fiica sa și ar trebui să poată alege liber. Dar e mai mult decât atat" , a explicat Meloni într-un interviu acordat săptămânalului Chi.
„Este și o provocare culturală care privește toate femeile: şi cred că dacă eu, care sunt prim-ministru, pot demonstra că rolul meu este compatibil cu maternitatea, atunci nu vor mai exista scuze pentru cei care folosesc maternitatea ca scuză pentru a nu promova femeile la locul de muncă”, a mai declarat premierul.
Atunci când bărbații își duc copiii în călătorii oficiale, nu se creează atât de mult scandal. Giuseppe Conte, în perioada în care era prim-ministru, și-a adus fiul la summitul G7 de la Biarritz în august 2019, fără să acest lucru să provoace prea multă vâlvă.
Nici în Statele Unite, prezența constantă a copiilor alături de președinții în funcție nu este surprinzătoare. Începând de la Barack Obama, care și-a luat fiicele Malia și Sasha în mai multe călătorii de stat precum cele din India, Cuba și Argentina. Pe George W. Bush, fiicele sale, Jenna și Barbara l-au însoţit în vizitele din Mexic, Germania și China, iar în 2001, fiica lui Bill Clinton, Chelsea, a mers cu președintele de atunci în Vietnam. Cu ceva mai mult timp în urmă, Tricia Nixon Cox și Julie Nixon Eisenhower și-au însoțit tatăl, președintele Richard Nixon, în vizite oficiale în mai multe țări, printre care Uniunea Sovietică, România și Iran.
Comentează