CSM Târgovişte şi Giovanni Caprara au ajuns la un acord în privinţa continuării colaborării începute în primăvara acestui an, când tehnicianul italian a preluat echipa feminină de volei, anunţă clubul pe pagina sa de Facebok, conform agerpres.
Caprara a a condus echipa din Târgovişte spre primul său titlu de campioană a României la volei feminin.
''În viitorul sezon competiţional, sub comanda tehnicianului din Italia vor ajunge cele mai promiţătoare voleibaliste din România, dar nu numai'', precizează clubul.
Caprara, tehnician cu un CV impresionant, a fost numit în funcţia pe 4 martie.
Italianul a câştigat titlul mondial cu naţionala de volei feminin a Rusiei în 2006, dar are în palmares şi două medalii de bronz la Campionatul European de volei feminin, patru trofee Champions League (1999, 2000, 2005, 2015), o Cupă CEV, o Cupă Mondială a Cluburilor.
Caprara a câştigat în Italia patru titluri de campion naţional, trei cupe ale Italiei şi cinci Supercupe, dar are şi un titlu de campion al Turciei.
El a pregătit patru echipe naţionale, Rusia, Grecia, Olanda şi Azerbaidjanul, iar la nivel de club le-a antrenat pe Club Bergamo, Asystel Novara, Eczacibaşi Istanbul şi Casalmaggiore.
Giovanni Caprara va contiuna şi în sezonul viitor ca antrenor al echipei CSM Târgovişte
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

36
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
36

57
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
57

19
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
19

37
Surpriză uriașă în Bănie. Universitatea Craiova s-a înclinat în fața celor de la FC Argeş
37

66
Thomas Neubert îl contrazice pe Gigi Becali după plecarea de la FCSB: Nu e adevărat
66

156
Patrick Mouratoglou, cu iubita tinerică la antrenament
156

130
Dorinel Munteanu, furios după UTA Arad - Hermannstadt 3-2: 'E ceva foarte grav'
130

16
Naţionala de rugby a României luptă pentru bronzul european. Trei schimbări în Primul XV pentru meciul cu Spania
16

13
UTA Arad a început play-out-ul cu dreptul. Victorie cu FC Hermannstadt
13

23
Istvan Kovacs va arbitra confruntarea Rapid – Dinamo
23

29
Șefii in Formula 1 ar fi decis să scoată din calendar cursele din Bahrain și Arabia Saudită
29

22
Djibril Cissé a reacționat după apariţia unor zvonuri cu privire la moartea sa
22

41
Antrenorul lui Real Madrid speră că se poate baza pe Mbappe în returul cu Manchester City
41
















Comentează