O minoră în vârstă de 12 ani, a cărei dispariţie de la domiciliul din municipiul Târgu Jiu, a fost sesizată de către un reprezentant al familiei, a fost găsită de poliţişti după numai o oră, într-un imobil nelocuit, în cadrul misiunii fiind folosit şi un criminalist însoţit de un cîine de urmă.
Potrivit unei informări transmisă marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, dispariţia fetei a fost sesizată, luni seara, de către un vecin al familiei respective.
La nivelul IPJ Gorj a fost formată o echipă complexă, cu efective lărgite, formată din poliţişti aparţinând mai multor structuri operative, inclusiv criminalist cu câine de urmă, care au început căutările, în vederea depistării minorei, aceasta fiind, totodată, pusă în urmărire la nivel naţional.
În urma căutărilor amănunţite, la aproximativ o oră de la sesizarea dispariţiei, minora a fost identificată de poliţişti într-un imobil nelocuit, de pe strada Motrului, fiind preluată şi transportată de către un echipaj al ambulanţei, la spital, pentru efectuarea unor investigaţii medicale.
La căutări au participat şi reprezentanţi ai ISU, IJJ şi Salvamont Gorj.
Poliţiştii mai atrag atenţia populaţiei ca, în cazul în care se confruntă cu o situaţie de dispariţie a unui minor, în special sub vârsta de 14 ani, să solicite de urgenţă sprijinul autorităţilor sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112, deoarece, în aceste situaţii, cu precădere pe timp de noapte, fiecare minut contează în găsirea persoanei respective sau salvarea vieţii acesteia.
Gorj: Minoră de 12 ani dispărută de acasă, găsită de poliţişti după numai o oră de la sesizare
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

284
Horoscopul zilei de 16 aprilie 2026. Leii simt nevoia de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
284

35
Intervenție de urgență a Jandarmeriei Montane: turiști căzuți cu ATV-ul într-un pârâu
35

2.360
'Credeam că este o divinitate' - După ani de 'jurământ', o tânără din Argentina dezvăluie ce a trăit alături de 'Guru' Bivolaru
2.360

1.956
Ministrul Educației, gafă de „nota 4”: a greșit de două ori pragul de promovare la Bacalaureat
1.956

138
Starețul Mănăstirii Xenofont din Sfântul Munte Athos, înainte de aducerea Cinstitului Cap al Sf. Gheorghe la Mănăstirea Pantocrator: 'Când sărutăm cu evlavie sfintele moaște, sărutăm Preasfântul Trup al lui Hristos Cel Înviat'
138

7.435
VIDEO UPDATE Incendiu devastator în Constanța: Arde un bloc întreg. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
7.435

33
Intervenţie pentru salvarea unei persoane care s-a răsturnat cu ATV-ul într-o zonă greu accesibilă a Munţilor Şureanu
33

38
De miercuri, elevii revin la clase pentru ultimul modul de învăţare din acest an şcolar
38

57
Biciclist accidentat grav de un motociclist, după ce a traversat strada pe culoarea roşie a semaforului
57

5.631
Un proiect fără precedent: BNR începe să bată la ușile românilor pentru a afla, în detaliu, situația financiară a gospodăriilor
5.631

89
Job-urile de curățenie la domiciliu sunt la mare căutare
89

99
Românii care pleacă în Germania, avertizați de MAE: zboruri anulate și întârzieri majore
99

103
Furt ca în filme: Bujori de 20.000 de euro, dispărute dintr-o seră din Capitală, în noaptea de Înviere
103
















Comentează