Gorj: O ambulanţă SMURD, care ducea un pacient la spital, a ajuns în șanț

Autor: Maria Stan, Redactor

Publicat: 28-05-2020

Actualizat: 28-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: sursa FOTO: Inquam

O ambulanţă SMURD, aflată în misiune, a ajuns în șanț, joi, după ce șoferul a vrut să depășească și s-a ciocnit cu o maşină care a virat brusc la stânga, în comuna Bălești, județul Gorj. Nimeni nu a fost rănit.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, echipajul SMURD și pacientul pe care îl transportau la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu-Jiu nu au fost răniți în urma accidentului.

Primele cercetări arată că șoferul ambulanței SMURD, în timp ce depășea o mașină, a încercat să evite impactul cu un autoturism condus de un bărbat care a virat la stânga fără să se asigure, relatează Mediafax.ro.

Citește și: Lia Olguţa Vasilescu, dă semnalul căderii Guvernului Orban: 'Dacă PNL se atinge de Legea pensiilor publice, PSD va depune imediat moţiune de cenzură'

În urma impactului, ambulanța a ajuns în șanț.

Nu au fost persoane rănite.

Pacientul din ambulanța SMURD a fost preluat de o altă autospecială, care l-a transportat la Spitalul din Târgu-Jiu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri