Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gorj: Un şofer băut care a intrat cu maşina într-un copac, găsit rănit de poliţişti

ziuadevest.ro
Accident pompieri

Un bărbat de 38 de ani din judeţul Dolj a fost găsit de poliţişti rănit, după ce autoturismul său a lovit un copac, el aflându-se şi sub influenţa alcoolului, evenimentul fiind sesizat la numărul 112 de către sora sa, aflată în judeţul Constanţa, a informat, vineri, IPJ Gorj, informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, joi, poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi prin apel 112 de o femeie, din judeţul Constanţa, cu privire la faptul că fratele său s-ar fi răsturnat cu autoturismul, însă nu cunoaşte exact locaţia unde ar fi avut loc accidentul.

"Întrucât nu au putut fi oferite detalii suplimentare cu privire la locul producerii evenimentului, poliţiştii au efectuat verificări pe întreaga zonă de competenţă, în vederea depistării bărbatului, fiind reuşită identificarea acestuia pe raza comunei Logreşti. Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit faptul că un bărbat, de 38 de ani, din comuna Coţofenii din Faţă, judeţul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 675C Popeşti, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi ar fi intrat în coliziune cu un copac, aflat în proximitatea carosabilului. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea bărbatului, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat", se arată într-o informare a IPJ Gorj.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.

Foto: arhivă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.