Gospodării şi două locuinţe, cuprinse de incendii extinse de la o mirişte care ardea în judeţul Tulcea

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 27-07-2022

Actualizat: 27-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Flăcările care au cuprins o mirişte din judeţul Tulcea, în localitatea Mahmudia, s-au extins şi au cuprins gospodării şi anexe ale acestora, dar şi acoperişurile a două locuinţe, fără a exista victime, pompierii acţionând pentru lichidarea focarelor.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Delta a anunţat, miercuri după-amiază, că iniţial Detaşamentul de Pompieri Tulcea a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată produs la intrare în localitatea Mahmudia.

Din cauza vântului puternic şi a vegetaţiei uscate, flăcările s-au extins la zone locuite, potrivit Agerpres.ro.

"Focul s-a extins cu repeziciune, iar până la ajungerea pompierilor incendiul se manifesta pe suprafaţa mai multor gospodării, cuprinzând atât vegetaţia uscată din curţi dar şi acoperişurile a două locuinţe şi două anexe gospodăreşti. În timp operativ, forţele au fost suplimentate. În total acţionează trei autospeciale dar şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă", a transmis ISU Delta.

Conform sursei citate, incendiul a fost localizat şi se intervine pentru lichidarea focarelor şi limitarea propagării focului la vegetaţia uscată din extravilanul comunei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri