DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Grațiere de răsunet în Egipt: urmașul lui Mubarak produce surpriza

Operation World
Egipt harta

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a graţiat 560 de deţinuţi, majoritatea acuzaţi de susţinere a mişcării politice în afara legii Frăţia Musulmană, au anunţat vineri două surse judiciare, relatează Reuters.

Din cei graţiaţi, 482 erau încarceraţi în baza unor acuzaţii legate de Frăţia Musulmană, o mişcare politică veche de decenii şi care se bucură de un larg sprijin popular, au precizat sursele citate.

Un jurnalist proeminent, Abdel Halim Qandil, care a fost condamnat în 2017 la trei ani de închisoare sub acuzaţia de insultă adusă puterii juridice, a fost şi el graţiat.

Printre deţinuţii graţiaţi se află şi două femei care au organizat demonstraţii în faţa unor staţii de metrou.

Deţinuţii urmau să fie eliberaţi vineri. Graţierile au fost anunţate joi în Monitorul Oficial.

Frăţia Musulmană a câştigat primele alegeri liberi după revoluţia din 2011 care l-a înlăturat de la putere pe autocratul Hosni Mubarak după 30 de ani, dar puterea a fost preluată de armată după un an.

De atunci, mişcarea a fost interzisă şi sute dintre militanţii săi au fost încarceraţi. Frăţia Musulmană susţine că este o mişcare non-violentă şi neagă orice legătură cu insurgenţele violente ale militanţilor Al-Qaida şi Statului Islamic.

Militanţii pentru drepturile omului susţin că preşedintele Sisi supervizează o reprimare neobosită asupra disidenţilor din Egipt din 2014. Cel puţin 60.000 de persoane au fost încarcerate din motive politice, potrivit unei estimări a Human Rights Watch.

Abdel Fattah al-Sisi neagă că în ţara sa ar exista deţinuţi politici şi susţinătorii săi afirmă că măsurile au fost necesare pentru a stabiliza Egiptul după revoluţia din 2011.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.