Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grace Jones ar putea avea o apariție în noul film din seria 'James Bond'

james bond

Fotomodelul, cântăreața și actrița jamaicană Grace Jones ar putea avea o apariție în noul film din seria "James Bond", după ce a jucat în pelicula "A View To a Kill/ Perspectiva unei crime", lansată în 1985, din aceeași franciză, relatează contactmusic.net, potrivit Mediafax.

Surse apropiate producției afirmă că aceasta va apărea într-o scenă alături de interpretul lui James Bond. "Se zvonește că Grace va veni să filmeze o scenă alături de Daniel Craig", afirmă sursele. "Există mult entuziasm cu privire la această apariție, deoarece reprezintă un tribut adus interpreților precedenți și erei lui Roger Moore", au mai spus acestea.

Deocamdată, nu se știe dacă secvențele cu Grace Jones vor fi păstrate în versiunea finală a filmului.

Citește și: Doliu - Un cunoscut actor a murit

Speculațiile au apărut la scurt timp după ce Naomie Harris - cunoscută pentru rolul Miss Moneypenny - a afirmat că "James Bond 25" va beneficia de o nouă perspectivă. Harris a declarat că scenarista Phoebe Waller-Bridge - care a lucrat la primul sezon al serialului "Killing Eve" - va pune mai mult accent pe personajele feminine din noul lungmetraj.

Următorul film din seria "James Bond" va fi lansat pe 8 aprilie 2020.

Modelul, actriţa şi cântăreaţa jamaicană Grace Jones, în vârstă de 70 de ani, şi-a început cariera lucrând pentru case celebre precum Yves St. Laurent şi Kenzo Takada şi pozând pentru reviste de renume - Elle, Vogue şi Stern. S-a lansat şi în muzică, având succes cu albumele "Warm Leatherette" (1980), "Nightclubbing" (1981) şi "Slave to the Rhythm" (1985). După ce a jucat în mai multe filme de categorie B în anii '70 şi '80, a devenit cunoscută ca actriță în 1984, cu rolul din lungmetrajul SF "Conan the Destroyer", în care a jucat alături de Arnold Schwarzenegger, dar și cu rolul din "A View to a Kill", din seria "James Bond", lansat în 1985, şi cu rolul unui vampir feroce în "Vamp" din 1986. Prin stilul ei vestimentar avangardist, Grace Jones a influenţat o serie de artişti de seamă din industria de divertisment, precum Lady Gaga, Rihanna, Nile Rodgers şi Basement Jaxx.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.