GRAFIC | Luna septembrie, luna revenirii pandemiei în Capitală: Cum au evoluat cazurile după principalele evenimente

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 01-10-2021

Actualizat: 01-10-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Luna septembrie se încheie într-o notă pesimistă cu privire la situația epidemiologică. Deși specialiștii anticipau o revenire a pandemiei, valul 4 s-a dovedit a fi unul mult mai violent decât se anunța. Numărul de cazuri zilnice prognozate pentru mijlocul lunii octombrie a fost atins înainte de finalul lunii septembrie.

Această evoluție a putut fi observată mai ales în București, unde s-a ajuns de la 200 de cazuri pe zi și o incidență de sub 1/1000 la începutul lunii, la peste 2000 de cazuri pe zi și o incidență de peste 6/1000 la finalul lunii septembrie.

content-image

Reprezentarea grafică a evoluției pandemiei în Capitală dezvăluie două momente-cheie. Primul a fost intervalul 10-13 septembrie, când a avut loc festivalul Saga în București, urmat de începerea școlii. În aceeași perioadă s-a desfășurat și festivalul UNTOLD la Cluj-Napoca, eveniment la care au participat și numeroși bucureșteni. Numărul cazurilor se situa la momentul respectiv la o medie de 300-350/zi, iar incidența era de sub 1,5/1000. A urmat o o accelerare a creșterii numărului de cazuri, însoțită evident și de o creștere mai rapidă a ratei de incidență a cazurilor de COVID-19.

Al doilea moment-cheie, care a fost urmat de o creștere abruptă a numărului de cazuri, a fost Congresul PNL, suprapus cu finalul celei de-a doua săptâmâni de școală. Dacă înainte de congres se ajunsese deja la aproximativ 1000 de cazuri noi pe zi, în săptămâna imediat următoare media a ajuns la peste 2000 de cazuri pe zi, creștere reflectată și în rata de incidență, care a depășit 6/1000.

content-image

Evenimentele menționate nu au fost singurele cu potențial de propagare mai rapidă a coronavirusului, însă trebuie menționat că partide de fotbal, concerte și alte spectacole s-au desfășurat și în lunile precedente, fără să fie observat un efect negativ pe scară largă.

Între timp, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus aplicarea unor noi restricții, inclusiv purtarea măștii de protecție în aer liber. La majoritatea evenimentelor vor mai avea acces doar persoanele vaccinate și cele care au trecut recent prin boală. În schimb, școlile vor fi păstrate în format față în față acolo unde nu există cazuri de COVID-19  în clase.

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri